You are currently browsing the category archive for the ‘Rugăciune’ category.
Goldstein, un evreu, calatorea cu trenul. In fata lui era un alt evreu pe nume Herscovici. Ei nu se cunosteau. Goldstein a vrut sa intre in vorba cu Herscovici, asa ca l-a intrebat:
– Spune-mi, te rog, cat este ceasul?
Herscovici nu i-a raspuns nimic. Intrebarea a fost repetata de cateva ori, dar de fiecare data cu o voce mai tare. Fara nici un rezultat… In cele din urma, Goldstein a intrebat:
– Vad ca ai un ceas la mana, de ce nu-mi spui ce ora este?
Herscovici a raspuns:
– Pe dumneata nu te intereseaza sa stii cat e ceasul. Banuiesc ca ai dori sa conversezi cu mine. Daca ti-as fi spus ca e ora 9, m-ai fi intrebat ce marca este ceasul. Ti-as fi spus ca este un ceas elvetian de aur. Mi-ai fi spus: “Atunci trebuie ca ai o pozitie inalta, altfel nu ti-ai permite sa ai un astfel de ceas!” Eu ti-as fi replicat ca sunt Director la Ministerul Comertului Exterior. Dupa aceea m-ai fi intrebat unde locuiesc in Moscova, ti-as fi spus ca pe strada Artileriania. M-ai fi intrebat daca am famailie si eu ti-as fi raspuns ca am sotie si trei fiice. M-ai fi intrebat daca am din intamplare fotografiile lor la mine, eu as fi raspuns afirmativ si ti le-as fi aratat. Dumitale ti-ar fi placut fata cea mai mare, Ester, care e frumoasa, si m-ai fi intrebat daca-ti permit sa ma vizitezi. Te-ai fi indragostiti de Ester si mi-ai fi cerut-o in casatorie si de ce mi-as da fata in casatorie dupa un om care nici macar nu poseda un ceas?
Vezi video:
Calea spre cer in 1000 de ilustratii, editura Agape 1998 – Ilustratia 59.
Un bețiv s-a convertit în mod miraculos la o misiune pe nume Bowery. Înainte de convertirea sa, Joe avea reputația de a fi cunoscut ca ”sugativa” pentru care nu mai era nici o nădejde, doar o existență mizerabilă în ghetoul orașului. Dar imediat după convertirea sa la o viață nouă cu Dumnezeu, totul s-a schimbat. Joe a devenit cel mai grijuliu om din acea misiune. El își petrecea zilele și nopțile la misiune făcând orice era nevoie. Nici o sarcină nu era înjositoare pentru Joe. El făcea tot ce i se cerea cu un zâmbet pe chip, cu bucuria că i-a fost dată o șansă să fie de ajutor.
Într-o seară, când directorul misiunii vorbea din Evanghelie mulțimii cu capetele plecate, care ascundeau adesea ochi injectați de băutură, unul dintre oameni a privit în sus, a ieșit dintre bănci și s-a îndreptat spre vorbitor. Acolo a îngenuncheat și a strigat către Dumnezeu pentru ajutor. Bețivul acesta striga întruna:
– Doamne, fă-mă asemenea lui Joe! Fă-mă asemenea lui Joe! Fă-mă asemenea lui Joe!
Directorul s-a aplecat înspre el și l-a corectat:
– Fiule, cred că ar fi mai bine dacă te-ai ruga: ”Fă-mă asemenea lui Isus!”.
Omul a privit la director și cu o expresie de uimire pe față a întrebat:
– El este asemenea lui Joe?
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Cel mai bun exemplu pentru a ilustra scopul vieții devoționale este cel al unui băiețel care a intrat în biroul tatălui său. Când tatăl l-a întrebat ce dorește, băiețelul i-a răspuns:
– O, nimic, vroiam doar să fiu cu tine.
Viața personală devoțională, Bobby Moore.
Bobby Moore mărturisește: ”Când bunul meu prieten Billy Morgan a fost misionar în Brazilia, mi-a scris cu credincioșie. Scrisorile lui erau întotdeauna personale și interesante. Într-o zi, după ce citisem o scrisoare de la el, am început să citesc din Biblie. Cu regret trebuie să recunosc că scrisoarea lui Billy Morgan mi s-a părut mai interesantă decât Biblia. I-am mărturisit imediat lui Dumnezeu concluzia mea greșită. Dumnezeu i-a șoptit duhului meu cuvinte pe care nu le voi uita niciodată. Mi-a spus: ”Biblia aceasta este scrisoarea Mea personală adresată ție.” Din ziua aceea am privit Biblia ca pe scrisoarea personală a lui Dumnezeu destinată mie, iar acest lucru a avut un impact extraordinar în viața mea.”
Viața devoțională personală, Bobby Moore.
Biografii au scris despre Thomas Edison, inventatorul becului electric, că acesta a făcut peste 900 de becuri până ce a ajuns să funcționeze. De nouă sute de ori a făcut becul, l-a conectat la curent, a apăsat întrerupătorul și… nimic. Conform mărturisirilor lui Edison, de fiecare dată când a făcut un bec, el a descoperit încă o modalitate cum să nu facă becul. În final, prin procesul de eliminare, a făcut un bec care a produs lumina. Rezultatul? A ajuns să fie unul dintre genialii inventatori ai lumii.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Un om pe nume Jack, se plimba pe marginea unei stânci abrupte. La un moment dat, s-a apropiat prea tare și a căzut. În cădere a apucat o ramură, care l-a oprit temporar. A privit în jos și, spre groaza lui, a văzut prăpastia larg deschisă sub el, adâncă de câteva sute de metri. Știa că nu se putea ține la nesfârșit de creangă și nici nu putea să se cațere înapoi.
Așa că Jack a început să strige după ajutor, sperând că cineva va trece pe acolo, îl va auzi și va arunca o frânghie care să-l ridice.
– Ajutor! Ajutor! Este cineva acolo sus? Ajutor!
A strigat ore în șir, dar nu l-a auzit nimeni. Era gata să renunțe când a auzit o voce:
– Jack! Jack! Mă auzi?
– Da, da! Te aud. Sunt aici jos!
– Te văd, Jack. Ești bine?
– Da, dar… cine ești și unde?
– Eu sunt Domnul, Jack. Și sunt peste tot.
– Domnul? Adică Dumnezeu?
– Da, corect!
– Doamne, te rog ajută-mă. Promit că dacă mă scoți de aici nu voi mai păcătui. Voi fi un om bun. Te voi sluji tot restul vieții mele.
– Ușurel cu promisiunile Jack. Mai întâi hai să rezolvăm situația asta. Acum, uite ce trebuie să faci. Ascultă-Mă cu atenție.
– Fac orice, Doamne, doar spune-mi ce să fac.
– Bun. Dă drumul la creangă.
– Ceeeeee?
– Am spus, dă drumul la creangă. Ai încredere în Mine. Lasă creaga!
După o lungă tăcere, Jack a început din nou să strige:
– Ajutoooor! Ajutoooor! Nu este nimeni altcineva acolo sus?
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice
Un băiețel își petrecea duminica jucându-se în nisip. Avea o ladă mare de nisip în care își adusese cu el mașinuțele, camioanele, o găletuță și o lopățică de plastic roșie.
În procesul de ”construire” al drumurilor și tunelurilor, el a descoperit o piatră mare chiar în mijlocul lăzii. Băiețelul a început să sape în jurul ei, până i-a dat de capăt. Cu mare greutate, a împins-o și a tras-o prin nisipul din cutie, folosindu-și picioarele și mâinile. Când a ajuns la marginea lăzii, a descoperit că nu o poate rostogoli peste margine.
Hotărât, băiatul a încercat să o împingă, să o rostogolească, a încercat tot ce știa și putea; dar, de fiecare dată, pe când credea că a făcut progres, piatra se rostogolea din nou în cutie. Băiețelul s-a luptat cu piatra, dar singura sa recompensă era o piatră care se rostogolea înapoi, lovindu-i, de fiecare dată, degețelele. În final, a izbucnit în plâns.
În tot acest timp, tatăl copilului privea, din cameră, la frământarea de afară. În momentul în care lacrimile au început să i se prelingă pe obraz, o umbră imensă l-a acoperit pe copil și lada de nisip. Era tatăl lui. Blând, dar hotărât, el a spus:
– Fiule, de ce nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână?
Învins, băiatul a șoptit:
– Dar, am folosit-o, tati, am folosit-o! M-am folosit de toată puterea mea!
– Nu fiule, l-a corectat tatăl cu blândețe. Nu te-ai folosit de toată puterea ce o aveai la îndemână, ci doar de cea pe care o aveai tu însuți. De ce nu m-ai chemat pe mine?
– Și cu aceasta, tatăl s-a aplecat, a ridicat piatra și a scos-o din cutie.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Un grup de elevi de la un liceu din California au petrecut trei luni, pregătindu-se și planificând o excursie în Mexic pe perioada vacanței de Paști, ca sa-i ajute pe cei săraci. S-au rugat ca Dumnezeu să-i folosească într-un mod miraculos. Anticipând o săptămână pasionantă, au călătorit spre o biserică mică de lângă Mexicali.
Când au ajuns în micul sătuc, duminica dimineață, tinerii au văzut că biserica la care urmau să meargă ei fusese arsă aproape în întregime. Tavanul căzuse, iar în picioare mai erau doar cei patru pereți laterali. Și-au croit drum, cu atenție, printe dărâmături, spre ceea ce mai rămăsese din clădire. Atunci au auzit un cântec în spaniolă răzbătând din interiorul bisericii. Au fost întâmpinați de chipul uimit și obosit al unui pastor mexican și al celor nouă credincioși ce participau în închinarea de dimineață. Se părea că biserica nu primise scrisoarea prin care grupul își făcea cunoscute intențiile de a-i vizita și de a-i sluji timp de o săptămână.
Când cântecul s-a terminat, pastorul a întrerupt serviciul de închinare, s-a îndreptat spre grup spunând:
– Que pasa? ceea ce grupul a interpretat ca fiind: ”Ce căutați voi copii albi, bogați, în biserica noastră?”
După o lungă tăcere, unul dintre tineri a răspuns:
– Suntem creștini și am venit aici ca să slujim.
Auzind aceasta, ochii pastorului s-au umezit de lacrimi.
– Câțiva oameni din sat au incendiat biserica, acum șase luni. De atunci ne rugăm lui Dumnezeu să ne trimită ajutoare, dar am încetat să mai sperăm că vor veni vreodată. Slăvit să fie Dumnezeu!
Cei treizeci și cinci de tineri liceeni au amuțit. Au auzit de multe ori ideea de a fi folosiți de Dumnezeu, dar acum era pentru prima dată când experimentau acest lucru. Uimit, unul dintre tineri s-a întors spre altul și i-a spus:
– Nu-mi vine să cred, noi suntem răspunsul la rugăciunile lor!
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice
Ilustratii pentru predica 