You are currently browsing the category archive for the ‘Moartea’ category.


   La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati. Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.

Reclame

   Intr-o zi, o gaina tantosa si o gasca grasa mergeau de-a lungul unei strazi. Au vazut niste copii saraci care aratau de parca n-ar mai fi mancat de zile intregi. Miscata de compasiune, gaina a spus:

   – Am o idee! Hai sa oferim acestor copii un mic dejun copios: sunca si oua! Eu ma ofer sa dau ouale…

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Un om foarte bogat avea un bazin cu doi rechini care, bineinteles, devorau tot ceea ce stapanul le oferea ca hrana.

   Intr-o zi, acest om, a dat o petrecere mare la care, la un moment potrivit, a spus:

   – Care dintre voi are curajul sa sara in apa si sa treaca acest bazin inot, va primi jumatate din avutia mea sau mana fiicei mele!

   Nici nu a terminat bine de spus provocarea ca cineva a si sarit in apa, a inotat glontz pana in capatul celalalt al bazinului si s-a si intors teafar in fata stapanului. Intrebarea a venit neintarziat:

   – Spune-mi, te rog, ce doresti? Jumatate din avutia mea?

   – Nu, a fost raspunsul inotatorului.

   – Atunci inseamna ca vrei mana fiicei mele! exclama stapanul.

   – Nu, raspunse din nou inotatorul.

   – Atunci ce vrei? intreba nedumerit stapanul.

   – Sa stiu cine m-a impins in apa! spuse suparat inotatorul.

Predicator anonim.


   Horatio Spafford, casatorit cu Anna, au fost oameni cu frica de Dumnezeu. Fiind un excelent avocat, Horatio a devenit un om prosper si a reusit sa faca puternice investitii in Chicago. Mai mult, sotia lui Anna i-a oferit 4 fetite si 1 baiat. Timp de 10 ani Horatio si Anna au fost fericiti.

   In 1870, baietelul lor s-a imbolnavit de scarlatina si a murit la varsta de numai 4 ani. La numai un an dupa aceasta grea incercare, in ziua de 8 octombrie 1871, a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii ale secolului 19, adica Marele Incendiu din Chicago. Din nefericire, toate birourile lui Horatio, biblioteca sa valoroasa si toate economiile de o viata au fost distruse in numai 24 de ore.

   Doi ani mai tarziu, in noiembrie 1973, Horatio si Anna au trecut prin cea mai cumplita incercare a vietii lor. El s-a gândit că ar fi bine să meargă cu Anna şi copiii în Anglia, mai ales că auzise că marele evanghelist Moody va predica acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Cu foarte puţin timp înainte de îmbarcare, Horatio a primit vestea că trebuie să mai rămână în Chicago pentru că apăruse o ofertă a unui domn respectabil care dorea să cumpere unul dintre terenurile în care Horatio investise înainte de Marele Incendiu. Horatio nu a vrut ca vacanţa familiei sale să fie perturbată şi a rugat-o pe Anna şi pe cele patru fiice să ia vaporul Ville de Havre, din portul New York, promiţându-le că va veni şi el în Anglia peste câteva zile. După nouă zile, Horatio a primit vestea cumplită printr-o scrisoare în care Anna i-a scris următoarele cuvinte:

   – Saved Alone! (Singura salvata!)

   In drumul pe care l-a facut apoi Horatio spre Anglia, in timp ce trecea Atlanticul, exact prin locul in care se inecase fetele lui, a compus aceasta cantare: „Cand am pacea Domnului in inima, poate sa vina viforul…”, iar refrenul stiti ce spune: „Bine e, bine e in Domnul!”


   Se spune că era o dată un bărbat care lucra ca operator de pod, într-un mic orășel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferată, iar slujba operatorului era aceea de a ține podul ridicat, astfel încât, vapoarele să poată trece. Iar când se apropia vreun tren, el trebuia să dea semnalul și să coboare podul.

   Într-o sâmbătă însorită, omul și-a adus cu el băiețelul de 7 ani, ca să stea împreună cu el. Băiatul avea voie să meargă pe lângă râu, să se joace în apă, să arunce pietre în apă, să prindă fluturi sau să prindă pește.

   Pe la prânz, urma să treacă un tren. Omul a început pregătirile pentru coborârea podului, astfel încât, trenul să poată circula în siguranță peste râu. Privind spre pod, a zărit un copil cățărat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma să coboare. Privind mai atent a realizat îngrozit că acel copil era chiar fiul său. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia îi acoperea vocea. Știa că trebuie să ia o decizie rapidă. Dacă lăsa podul jos, fiul său va muri. Dacă nu îl cobora, atunci toți oamenii din tren vor muri pentru că trenul va cădea în râu. Era o chestiune deja, de câteva secunde.

   Urlând în agonie, omul a împins maneta de coborâre a podului chiar în momentul în care trenul a ajuns în dreptul său. Fiul său a murit pe loc.

   În timp ce trenul trecea, oamenii zâmbeau pe la geamuri și îi făceau cu mâna omului de la pupitru de comandă și nu înțelegeau de ce acesta stătea cu capul plecat. Era zdrobit de durere.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Dl. Nelu și cu dl. Vasile (nume fictive), ambii foarte bolnavi, împărțeau un mic salon de spital. În salon încăpeau exact două paturi și două noptiere. Mai era loc doar pentru deschiderea ușii. O fereastră le permitea ”contactul” cu lumea. Dl. Nelu avea voie să stea în șezut, pe pat, timp de o oră pe zi, pentru că avea probleme cu fluidul din plămâni. Patul său era așezat la fereastră, însă dl. Vasile trebuia să-și petreacă cea mai mare parte a zilei întins pe spate. Mai neplăcut era faptul că nu li se permitea să facă ce și-ar fi dorit. N-aveau voie să citească, să asculte radio sau să uite la TV. Trebuiau să-și petreacă zilele în liniște, doar ei doi.

   Fereastra părea că dă în parc, lângă lac unde rațe, lebede, bărcuțe deleghidate, copii, tineri îndrăgostiți, iarbă și flori, jocuri de fotbal ici colo și copaci peste care se vedea contural orașul erau doar câteva detalii.  Dl. Nelu, fiind lângă fereastră, asculta toate acestea, bucurându-se de fiecare minut.

   Într-o după masă, a fost o paradă în apropiere, iar dl. Vasile se gândea: ”De ce a trebuit să fie Nelu lângă fereastră și să aibă numai el toată bucuria de a vedea ce se întâmplă afară? De ce să nu am și eu șansa asta?”. După câteva zile, Dl. Vasile a ajuns negru de invidie. El ar trebui să stea de acum înainte la fereastră.

   Într-o noapte, în timp ce dl. Vasile se uita în tavan, dl. Nelu a început să tușească brusc, înecându-se cu fluidul ce-i ieșea din plămâni. Mâinile i s-au întins spre butonul de alarmă. Dl. Vasile nu s-a clintit. Tusea vecinului de pat a continuat fiind întreruptă de sufocări tot mai frecvente, iar în final dl. Nelu a încetat să respire. Dl. Vasile a continuat să privească în tavan.

   Dimineața, când a venit asistenta în salon, l-a găsit pe dl. Nelu mort. Fără mare zarvă, corpul i-a fost luat și dus la morgă.

   Imediat când a avut ocazia, dl. Vasile a cerut să fie mutat în patul de lângă fereastră. Doctorul a fost de acord și a dispus mutarea acestuia. În momentul în care a fost lăsat singur, s-a foit să se așeze confortabil, s-a ridicat în coate și cu mare greutate a putut privi pe fereastră. Spre surprinderea lui, afară se vedea un zid cenușiu, mâncat de vreme.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Unul dintre marile accidente feroviare din istorie s-a petrecut la tunelul El Toro, în Leon, Spania, la 3 ianuarie 1944. Peste cinci sute de oameni au murit atunci.

   Trenul acela de pasageri, era lung și avea câte o locomotivă la fiecare din cele două capete ale trenului. În acea zi, când trenul a intrat în tunelul El Toro, motorul locomotivei din față s-a oprit. Mecanicul de la locomotiva din spate a pornit imediat motorul ca să tragă trenul înapoi și să îl scoată din tunel. Însă, în acelaș timp, mecanicul de la locomotiva din față a reușit să repornească motorul și a vrut să continue drumul. Mecanicii nu aveau nici un mijloc de comunicare unul cu celălalt. Și așa, neștiind unul de altul, ambii credeau că, de fapt, au nevoie de mai multă putere. Trăgeau de tren în ambele direcții. Sute de oameni au murit astfel asfixiați de monoxid de carbon, deoarece trenul nu se putea ”hotărî” în ce direcție să o ia.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   La început, eschimoșul ia un cuțit foarte bine ascuțit și îl încinge în sânge, după care îl lasă să înghețe. Adaugă apoi strat după strat, sânge până când lama cuțitului este complet acoperită cu sângele înghețat.

   Apoi, vânătorul fixează cuțitul în pământ cu lama în sus. Lupul depistează foarte ușor mirosul de sânge datorită mirosului său foarte fin. Odată descoperit cuțitul, acesta începe să lingă sângele de pe lamă. Linge din ce în ce mai repede. Curând, ajunge la lama cuțitului dar nu se oprește deoarece gustul îi place. Dorința sa pentru sânge devine tot mai de nestăpânit. Noaptea arctică și friguroasă îl face să nu simtă că lama i-a brăzdat limba și sângele pe care îl linge acum cu atâta poftă este de fapt sângele său. Apetitul carnivor continuă până când cade mort în zăpadă!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   E vacanță. O familie este într-o călătorie cu mașina. Este cald și toate geamurile mașinii sunt deschise, fiecare bucurându-se de răcoarea provocată de viteză. Dintr-o dată, o albină intră în mașină și începe să bâzâie primprejur, amenințător. Una din fetițele care stătea pe bancheta din spate, alergică la înțepătura de albină, începe să strige:

   – Tati! strigă ea îngrozită. O albină! O să mă înțepe!

   Tatăl trage mașina pe dreapta și se întoarce, încercând să prindă albina. Zburând înspre el, albina se lovește de parbriz și acesta o prinde în pumn. Ținând-o în pumnul închis, tatăl așteaptă inevitabila înțepătură.

   Albina își înfige acum în mâna tatălui și el, de durere, deschide pumnul, eliberând albina. Fetița strigă din nou îngrozită:

   – Tati, o să mă înțepe!

   Dar tatăl îi răspunde liniștit:

   – Nu, draga mea, fii liniștită. Nu te mai poate înțepa. Privește la mâna mea.

   Acul albinei era acolo, în mâna sa.

   1 Corintnei 15:54 ”Moartea a fost înghițită de biruință!”

   1 Corinteni 15:55 ”Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice

Statistica

  • 84.320 vizionari

Calendar

octombrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori

Reclame