You are currently browsing the category archive for the ‘Ispită și tentație’ category.
In Cimislia, Republica Moldova, traia o femeie cunoscuta ca fiind foarte serioasa. Avea o vaca ce dadea lapte bun si multi oameni veneau sa cumpere lapte de la ea. Cu toate acestea, fara stirea lor, ea adauga de fiecare data putina apa in lapte, ca sa-l inmulteasca.
Dupa cativa ani a inceput sa il caute pe Hristos si a inteles ca gestul ei nu se potriveste cu invatatura Scripturii. Asa ca a incetat sa mai puna apa in lapte. Oamenii gustau laptele care acum devenise si mai bun si o intrebau:
– De unde il ai? Ai schimbat vaca?
– Nu, raspunse femeia.
– Atunci probabil ai schimbat pasunea.
– Nu, n-am schimbat nici pasunea.
– Atunci, cum se face ca laptele tau a devenit si mai bun?
– Am schimbat inima, raspunse femeia.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.
La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati. Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.
Intr-un parc, pe o banca, statea un baietel nelinistit si agitat. Rosu la fata si plin de suferinta, strangea cu mainile tremurande de banca pe care era asezat, luptandu-se cu sine ca sa ramana pe ea. Un trecator il intreba curios:
– Ce faci baiete? De ce te agiti asa?
– M-am asezat pe o albina, raspunse baietelul.
– Si de ce atunci, nu te ridici de pe banca? spuse trecatorul si mai curios.
– Pentru ca eu cred ca suferinta care i-o produc eu albinei, este mai mare decat cea pe care mi-o face ea mie! spuse razbunator baietelul.
Predicator anonim
La un servici normal de predicare, un pastor musafir bisericii, predica cu infocare la care Biserica raspundea undeva aproape de ora 12.00 in aceeasi masura: „Amin! Amin!”. Inteles gresit acest „amin” de catre predicator, el a contintuat sa predice si mai infocat. Dupa un timp cand isi ridica privirea nu mai era nimeni in sala decat un singur frate. Uimit de aceasta disparitie a audientei, predicatorul il intreba pe acest ultim frate:
– Unde au plecat fratii?
– Pai e trecut de ora 12.00 fix, raspunse fratele din banca.
– Si dumneavoastra de ce nu ati plecat?
– Pentru ca am de facut un anunt! spuse responsabil fratele.
Anonim
Un barbat negru, sot si tata al unui copil, mergea in fiecare zi la lac si pescuia nu mai mult de 3 pesti, dupa care pleca linistit acasa.
Cineva remarca acest obicei si mod de viata, la care, il intreba:
– De ce pescuiesti 3 pesti si nu 6?
– Pentru ca unul este pentru sotia mea, unul pentru copilul meu si unul pentru mine, raspunse barbatul. De ce as pescui 6?
– Pai 3 ii duci la familie, iar ceilalti 3 ii vinzi. Iar cu banii stransi, incet incet, iti poti lua o barca, spuse convins observatorul.
– Bun! Si, ce fac dupa aceea? intreba nelamurit omul.
– Pai dupa ce iti iei o barca vei putea prinde cu navodul si vei castiga si mai multi bani, iar apoi, incet incet, deschizi o fabrica de conserve de peste unde altii vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, linistit.
– Dar ce crezi, tu, ca fac acum? veni raspunsul pescarul.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.
Emmanuel Ninger a fost un artist tare talentat. Obisnuia sa isi cumpere cele necesare de la un magazin al carui patron il cunostea bine. Intr-una din zile, domnul Ninger si-a platit cumparaturile cu o bancnota de 20$. Patronul magazinului i-a acceptat banii si i-a pus in sertarul casei de marcat. Totusi acesta a remarcat ca s-a murdarit pe degete de cerneala. A devenit suspicios si a anuntat politia.
Politistii au obtinut un mandat de perchezitie a casei lui Emmanuel Ninger. In podul acestuia au gasit instrumente de reproducere a bancnotei de 20$. Au gasit si trei portrete pictate de domnul Ninger. Erau deosebite. De fapt, daca stai sa te gandesti, trebuia sa aiba talent ca sa poata reproduce bancnotele. A reusit sa pacaleasaca o multime de persoane pana in ziua ghinionista.
Dupa arestarea sa, cele trei tablouri s-au vandut la o licitatie publica cu 5000$ fiecare. O suma mare pentru vremea aceea. Culmea e ca practic i-a luat aproximativ aceeasi perioada de timp pentru a picta boncnota de 20$ cat i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5000$.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010
Un om foarte bogat avea un bazin cu doi rechini care, bineinteles, devorau tot ceea ce stapanul le oferea ca hrana.
Intr-o zi, acest om, a dat o petrecere mare la care, la un moment potrivit, a spus:
– Care dintre voi are curajul sa sara in apa si sa treaca acest bazin inot, va primi jumatate din avutia mea sau mana fiicei mele!
Nici nu a terminat bine de spus provocarea ca cineva a si sarit in apa, a inotat glontz pana in capatul celalalt al bazinului si s-a si intors teafar in fata stapanului. Intrebarea a venit neintarziat:
– Spune-mi, te rog, ce doresti? Jumatate din avutia mea?
– Nu, a fost raspunsul inotatorului.
– Atunci inseamna ca vrei mana fiicei mele! exclama stapanul.
– Nu, raspunse din nou inotatorul.
– Atunci ce vrei? intreba nedumerit stapanul.
– Sa stiu cine m-a impins in apa! spuse suparat inotatorul.
Predicator anonim.
E vorba despre doua rate si un broscoi. Toti trei: prieteni. Discutau, se jucau si inotau mereu impreuna pe langa balta.
Intr-o vara insa, balta a secat si s-au gandit sa caute alta. Era usor pentru ratuste, greu pentru broscoi Ele puteau sa zboare, el nu. Au gasit totusi o solutie: o crenguta de care broscoiul sa se agate cu gura, iar cele doua ratuste sa o tina de capete in timp ce vor zbura. Planul a mers bine, atat de bine, incat un taran, vazand grupul care trecea in zbor, a exclamat: „Mai, ce idee desteapta? Oare cui ii apartine?”. Auzind remarca, broscoiul raspunse: „Mie!” Si bum… cazu si se facu praf.
Barbosu Cristian, Cele sapte pacate cardinale, pag. 32
Un indian american era în centrul New York-ului, împreună cu prietenul său. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Mașini claxonând, taximetre grăbite, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale orașului parcă te asurzeau. Dintr-o dată, indianul a spus:
– Am auzit un greiere!
– Ce? Trebuie să fii nebun, a spus prietenul său. N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta!
– Nu, sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
– Asta-i o nebunie! a continuat prietenul lui.
Indianul a ascultat cu atenție un moment, după care a trecut strada spre un loc unde se aflau câțiva copaci. S-a uitat împrejur, sub ramuri și a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit:
– Asta-i incredibil. Trebuie să ai un auz supraomenesc.
– Nu, a răspuns indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce anume asculți cu ele. Dă-mi voie să-ți arăt.
A băgat mâna în buzunar și a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orașului au remarcat că toți oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuți erau ai lor.
– Înțelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine!
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Mii de mașini sunt furate în fiecare an în California, dar în 1981, furtul unei mașini a făcut mare vâlvă, ajungând ca toate ziarele locale să îl pună pe prima pagină. Poliția a emis, de urgență, un buletin informativ pentru găsirea acelei mașini și prinderea celui care a furat-o.
De ce era acest furt atât de important?
Proprietarul mașinii furate a anunțat poliția că pe locul din față dreapta al mașinii se găsea o cutie cu biscuiți otrăviți. Proprietarul îi cumpărase pentru a-i folosi, cu efect mortal, la combaterea șobolanilor din casă. Așa că, poliția îl caută cu disperare pe hoț, nu pentru a-l pedepsi, ci pentru a-i salva viața.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Dl. Nelu și cu dl. Vasile (nume fictive), ambii foarte bolnavi, împărțeau un mic salon de spital. În salon încăpeau exact două paturi și două noptiere. Mai era loc doar pentru deschiderea ușii. O fereastră le permitea ”contactul” cu lumea. Dl. Nelu avea voie să stea în șezut, pe pat, timp de o oră pe zi, pentru că avea probleme cu fluidul din plămâni. Patul său era așezat la fereastră, însă dl. Vasile trebuia să-și petreacă cea mai mare parte a zilei întins pe spate. Mai neplăcut era faptul că nu li se permitea să facă ce și-ar fi dorit. N-aveau voie să citească, să asculte radio sau să uite la TV. Trebuiau să-și petreacă zilele în liniște, doar ei doi.
Fereastra părea că dă în parc, lângă lac unde rațe, lebede, bărcuțe deleghidate, copii, tineri îndrăgostiți, iarbă și flori, jocuri de fotbal ici colo și copaci peste care se vedea contural orașul erau doar câteva detalii. Dl. Nelu, fiind lângă fereastră, asculta toate acestea, bucurându-se de fiecare minut.
Într-o după masă, a fost o paradă în apropiere, iar dl. Vasile se gândea: ”De ce a trebuit să fie Nelu lângă fereastră și să aibă numai el toată bucuria de a vedea ce se întâmplă afară? De ce să nu am și eu șansa asta?”. După câteva zile, Dl. Vasile a ajuns negru de invidie. El ar trebui să stea de acum înainte la fereastră.
Într-o noapte, în timp ce dl. Vasile se uita în tavan, dl. Nelu a început să tușească brusc, înecându-se cu fluidul ce-i ieșea din plămâni. Mâinile i s-au întins spre butonul de alarmă. Dl. Vasile nu s-a clintit. Tusea vecinului de pat a continuat fiind întreruptă de sufocări tot mai frecvente, iar în final dl. Nelu a încetat să respire. Dl. Vasile a continuat să privească în tavan.
Dimineața, când a venit asistenta în salon, l-a găsit pe dl. Nelu mort. Fără mare zarvă, corpul i-a fost luat și dus la morgă.
Imediat când a avut ocazia, dl. Vasile a cerut să fie mutat în patul de lângă fereastră. Doctorul a fost de acord și a dispus mutarea acestuia. În momentul în care a fost lăsat singur, s-a foit să se așeze confortabil, s-a ridicat în coate și cu mare greutate a putut privi pe fereastră. Spre surprinderea lui, afară se vedea un zid cenușiu, mâncat de vreme.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
O familie de țestoase a plecat la picnic, astfel au plecat la drum în căutarea unui loc potrivit. În al doilea an de călătorie, în sfârșit, l-au găsit. Timp de șase luni au curățat locul, apoi au despachetat coșul cu mâncare și au aranjat masa. După ce au făcut toate acestea au descoperit că uitaseră sarea. Un picnic fără sare ar fi fost un dezastru, au concluzionat cu toții.
După o lungă discuție, cel mai tânăr dintre copiii familiei de țestoase a fost ales să se întoarcă acasă după sare. Neavând încotro, a acceptat să meargă după sare dar cu o condiție: nimeni să nu mănânce până când nu se va întoarce și el. Familia a fost de acord, așa că țestoasa a luat-o la drum.
Au trecut trei ani și țestoasa nu se întoarse încă; cinci ani, șase ani, iar în al șaptelea an de absență, cea mai vârstnică dintre țestoase nu a mai putut răbda foamea. Astfel a anunțat că va începe să mănânce și și-a desfăcut un sandwich. În acel moment, țestoasa trimisă după sare a scos repede capul de după un copac și a început să strige:
– Vedeți! Știam eu că nu veți aștepta! Acum nu mă mai duc după sare!
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Băștinași din Africa au un mod ingenios de a prinde maimuțele. După ce curăță bine jumătate dintr-o nucă de cocos, fac o gaură, astfel încât prin ea abia să încapă mâna unei maimuțe. Apoi pun un fruct, ca portocala de exemplu, după care leagă cu funii întreaga nucă, ambele jumătăți înapoi la locul lor.
Mai devreme sau mai târziu, o maimuță apare condusă de mirosul delicios al portocalei. Atunci maimuța își strecoară mâna prin gaura din nucă, iar în momentul în care vrea să scoată fructul nu poate, fiind mai mare decât orificiul făcut, astfel că, atâta timp cât ține portocala în mână, ea este prinsă în capcană.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
La început, eschimoșul ia un cuțit foarte bine ascuțit și îl încinge în sânge, după care îl lasă să înghețe. Adaugă apoi strat după strat, sânge până când lama cuțitului este complet acoperită cu sângele înghețat.
Apoi, vânătorul fixează cuțitul în pământ cu lama în sus. Lupul depistează foarte ușor mirosul de sânge datorită mirosului său foarte fin. Odată descoperit cuțitul, acesta începe să lingă sângele de pe lamă. Linge din ce în ce mai repede. Curând, ajunge la lama cuțitului dar nu se oprește deoarece gustul îi place. Dorința sa pentru sânge devine tot mai de nestăpânit. Noaptea arctică și friguroasă îl face să nu simtă că lama i-a brăzdat limba și sângele pe care îl linge acum cu atâta poftă este de fapt sângele său. Apetitul carnivor continuă până când cade mort în zăpadă!
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Ilustratii pentru predica 