You are currently browsing the category archive for the ‘Dumnezeu’ category.


   Cel mai bun exemplu pentru a ilustra scopul vieții devoționale este cel al unui băiețel care a intrat în biroul tatălui său. Când tatăl l-a întrebat ce dorește, băiețelul i-a răspuns:

   – O, nimic, vroiam doar să fiu cu tine.

Viața personală devoțională, Bobby Moore.


   Singurul supraviețuitor de pe o navă care se scufundase, a fost aruncat pe malul unei insule nelocuite. El s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l salveze și, în fiecare zi, scruta orizontul, în găsirea ajutorului, dar nimeni nu părea să vină spre acea insulă. Obosit, a reușit să-și încropească o colibă din lemnele aruncate de ocean pe malul insulei.

   Dar, într-o zi, după ce a vânat ceva pentru mâncare, s-a întors la coliba sa. Spre surprinderea lui, coliba era în flăcări, fumul ridicându-se în rotocoale spre cer. Ce ar fi putut să i se întâmple mai rău decât să-i ardă și coliba? Pierduse totul. Tot ce avea era în acea colibă. Plin de mânie a strigat către Dumnezeu.

   – Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta?

   Totuși, devreme, în dimineața zilei următoare a fost trezit de zgomotele unei nave ce se apropia de insulă. Venise să-l salveze.

   – De unde ați știut că sunt aici? a întrebat omul curios.

   – Am văzut semnalul luminos, au răspuns cei de pe navă.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un țăran avea un cal bătrân pe care îl folosea ca să lucreze pământul. Într-o zi, calul a scăpat și a fugit pe dealuri. Când vecinii au auzit acest lucru, au mers la stăpânul calului ca să-și exprime părerea de rău și sprijinul față de el. La acestea țăranul a răspuns:

   – Noroc? Ghinion? Cine știe?

   O săptămână mai târziu, calul s-a întors acasă înconjurat de o herghelie de cai sălbatici. De această dată, vecinii l-au felicitat pentru norocul lui.

   – Noroc? Ghinion? Cine știe? a răspuns țăranul.

   Apoi, când fiul țăranului a încercat să călărească unul din caii sălbatici, a fost aruncat de acesta din șa și și-a rupt un picior. Toată lumea a concluzionat că era vorba de ghinion. Numai că țăranul o ținea pe a lui:

   – Noroc? Ghinion? Cine știe?

   Câteva săptămâni mai târziu armata a trecut prin sat și a recrutat cu forța pe orice tânăr în stare să lupte în războiul ce izbucnise de puțină vreme. Când au văzut pe fiul țăranului cu piciorul rupt l-au lăsat acasă. Toată lumea a fost extrem de invidoasă pentru nocorcul țăranului.

   – Noroc? Ghinion? Cine știe?

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Se spune că un mare acrobat de circ, a întins o sârmă deasupra cascadei Niagara. În ciuda vântului și fără vreo plasă de siguranță, spre uimirea și încântarea mulțimii care îl privea, el a umblat, a alergat și chiar a dansat pe sârmă.

   La un moment dat, a luat o roabă plină cu cărămizi și a uimit mulțimea prin relaxarea cu care o împingea pe sârmă, dintr-o parte în alta a cascadei. Atunci, s-a întors spre mulțimea care îl privea și a spus:

   – Câți dintre voi cred că pot împinge un om dintr-o parte în alta, cu ajutorul roabei?

   Votul a fost unanim. Toată lumea îl aclama, în timp ce-și ridicau mâinile. Cu toții credeau că o poate face!

   – Atunci, a continuat acrobatul, care dintre voi se oferă voluntar pentru încercare?

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   O fetiță își dorea să devină o pianistă renumită, dar singurul lucru pe care îl știa cânta la pian era o melodie Bețișoare. Oricât s-a străduit să învețe să cânte altceva, nu putea mai mult. După un timp părinții ei s-au hotărât să-i dea ore de pian cu un maestru, care să o învețe să cânte cum trebuie. Bineînțeles, micuța a fost extrem de încântată.

   Când au ajuns acasă la maestru pentru prima lecție, părinții și fetița s-a aplecat deasupra pianului și a început să cânte Bețișoare. Părinții s-au rușinat și au încercat să o oprească, dar chiar în acel moment a intrat maestrul, iar acesta i-a încurajat să o lase să cânte.

   Apoi, maestrul și-a tras un scaun lângă fetiță și a ascultat-o cântând. După un timp a început să cânte și el împreună cu ea, adăugând deferite acorduri, triolete și arpegii. Fetița a continuat să cânte. Părinților nu le venea să creadă. Acum ascultau un duet de pian încântător, interpretat de fiica lor împreună cu maestrul, și surprinzător, tema principală era tot Bețișoare.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   În vremea când telegraful era cea mai rapidă modalitate de comunicare la distanțe mari, un tânăr și-a depus o cerere pentru ocuparea postului de operator în cod Morse. El citise anunțul în ziar. S-a dus la adresa indicată. A intrat într-o sală mare, plină de oameni foarte ocupați, ce discutau, băteau la mașini de scris, iar alții transmiteau mesaje Morse. Un semn de pe biroul secretarului îl îndruma să completeze un formular și să aștepte să fie chemate într-un birou alăturat.

   Tânărul nostru și-a completat formularul și a șezut alături de alți șapte candidați. După câteva minute, tânărul s-a ridicat, a traversat sala de așteptare și a intrat în birou. E firesc, ceilalți au fost surprinși, nepricepând ce se întâmplă. Au mormăit între ei, întrebându-se unul pe altul dacă s-a auzit vreo chemare. Cu toții au fost de acord că tânărul făcuse o greșeală și astfel va fi descalificat. Totuși, după câteva minute, proprietarul l-a condus pe tânărul ce intrase în birou și le-a spus celorlalți:

   – Domnilor, îmi pare rău, dar postul tocmai a fost ocupat.”

   Ceilalți candidați au început să vocifereze nemulțumiți, iar unul dintre ei a spus:

   – Stați puțin, nu înțeleg. El a venit ultimul aici, iar noi nici măcar nu am fost intervievați. Și totuși, el a primit slujba? Nu este cinstit!

   – Îmi pare rău, dar în tot acest timp cât ați stat aici, telegraful transmitea continuu în cod Morse, următorul mesaj: Dacă întețegi acest mesaj, întră în birou. Slujba este a ta. Nici unul dintre voi nu l-a auzit sau înțeles. Însă acest tânăr l-a auzit și l-a înțeles. Slujba este a lui!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   În mod uimitor, o mănușă poate face tot felul de lucruri: poate ridica o carte, poate saluta, poate scărpina, poate mângâia sau lovi pe cineva. Totuși ce poate face este să stea. Pot striga la ea, să mă enervez pe ea, să încerc să o învăț, dar fără nici un rezultat. Nu poate face nimic singură. Fără mâna mea în interior, mănușa nu este altceva decât o bucată de material sau piele.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Olimpiada de la Barcelona din 1992 a oferit unul dintre cele mai incredibile momente sportive.

   Britanicul Derek Redmond  alerga în cursa vieții sale, să câștige medalia de aur în cursa de 400 de metri. În timp ce lua turnanta vedea deja linia de sosire care îl aștepta. Dintr-o dată a simțit o durere acută în partea superioară a piciorului, lăsându-se astfel, de durere, cu fața la pământ pe pistă.

   Așa cum putea, schiopătând, a luat-o din nou la fugă, într-o încercare nebunească de a termina cursa. Când s-a apropiat de ultima linie dreaptă, un bărbat îmbrăcat cu un tricou alb a trecut din tribune, printre agenții de pază și a fugit la Redmond ca să îl strângă în brațe. Era Jim Redmond, tatăl lui Derek.

   Luptându-se să reziste, capul lui Derek se odihnea din când în când pe umărul tatălui său. Au rămas pe culoar până la sfârșit, în aplauzele mulțimii care se ridicase deja în picioare, plină de admirație, iar, unii dintre ei cu lacrimi în ochi.

   Derek nu a plecat de acolo cu medalia de aur, dar a plecat cu o amintire incredibilă, a unui tată care a declarat:

   ”Împreună am început această carieră, cred că trebuie să o sfârșim împreună!”

   Morala: Termină-ți cursa!

http://www.youtube.com/watch?v=Nifq3Ke2Q30&feature=related


   Un om pe nume Jack, se plimba pe marginea unei stânci abrupte. La un moment dat, s-a apropiat prea tare și a căzut. În cădere a apucat o ramură, care l-a oprit temporar. A privit în jos și, spre groaza lui, a văzut prăpastia larg deschisă sub el, adâncă de câteva sute de metri. Știa că nu se putea ține la nesfârșit de creangă și nici nu putea să se cațere înapoi.

   Așa că Jack a început să strige după ajutor, sperând că cineva va trece pe acolo, îl va auzi și va arunca o frânghie care să-l ridice.

   – Ajutor! Ajutor! Este cineva acolo sus? Ajutor!

   A strigat ore în șir, dar nu l-a auzit nimeni. Era gata să renunțe când a auzit o voce:

   – Jack! Jack! Mă auzi?

   – Da, da! Te aud. Sunt aici jos!

   – Te văd, Jack. Ești bine?

   – Da, dar… cine ești și unde?

   – Eu sunt Domnul, Jack. Și sunt peste tot.

   – Domnul? Adică Dumnezeu?

   – Da, corect!

   – Doamne, te rog ajută-mă. Promit că dacă mă scoți de aici nu voi mai păcătui. Voi fi un om bun. Te voi sluji tot restul vieții mele.

   – Ușurel cu promisiunile Jack. Mai întâi hai să rezolvăm situația asta. Acum, uite ce trebuie să faci. Ascultă-Mă cu atenție.

   – Fac orice, Doamne, doar spune-mi ce să fac.

   – Bun. Dă drumul la creangă.

   – Ceeeeee?

   – Am spus, dă drumul la creangă. Ai încredere în Mine. Lasă creaga!

   După o lungă tăcere, Jack a început din nou să strige:

   – Ajutoooor! Ajutoooor! Nu este nimeni altcineva acolo sus?

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice


   Se spune că, în vechime, a existat un sat în care toți oamenii erau orbi.

   Într-o zi, umblând pe drum, șase oameni din acest sat au întâlnit un alt om care ”călărea” un elefant. Cei șase, care auziseră despre elefanți, dar nu fuseseră niciodată aproape de unul, au cerut călătorului permisiunea să atingă impresionantul animal. Își doreau să se întoarcă înapoi în satul lor și să le spună și celorlalți săteni cum arată un elefant.

   Călătorul a fost de acord. Și așa, i-a călăuzit pe fiecare din cei șase bărbați în părți diferite ale corpului elefantului. Toți cei șase orbi au atins și pipăit elefantul, până când au fost siguri că știu cum arată.

   Cu multă nerăbdare, s-au întors spre casă, pentru a-și povesti experiența avută. Toți sătenii s-au adunat în jurul lor ca să audă despre elefant.

   Primul care a pipăit animalul din lateral a spus:

   – Un elefant este asemenea unui zid mare și gros.

   – Nici vorbă, a spus al doilea, care simțise trompa elefantului. Mai degrabă este lung, rotund, moale.

   Cel de-al treilea, care simțise urechea a intrat și el în discuție:

   – Nu e deloc așa, a spus el. Este asemenea unei frunze gigantice, moale, care se mișcă atunci când o atingi.

   – Nu sunt de acord, a spus al patrulea, care atinsese coada. Vă spun eu, elefantul este asemenea unui șarpe gigantic.

   Cel de-al cincilea a strigat și el contrariat fiind de tot ce se spusese până atunci. El atinsese unul dintre picioarele elefantului și a concluzionat:

   – Elefantul este rotund, asemenea unui copac.

   Cel de-al șaselea, care fusese lăsat să călărească pe spatele elefantului a protestat și el:

   – Nici unul nu aveți dreptate. Nu sunteți în stare să descrieți un elefant! Este asemenea unui munte mișcător!

   Până în ziua de azi, acești oameni au continuat să se certe și astfel, nimeni din acel sat nu a reușit încă să afle cum arată în realitate un elefant.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

Statistica

  • 84.848 vizionari

Calendar

noiembrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori