You are currently browsing the category archive for the ‘Bogățiile pământești’ category.
In Cimislia, Republica Moldova, traia o femeie cunoscuta ca fiind foarte serioasa. Avea o vaca ce dadea lapte bun si multi oameni veneau sa cumpere lapte de la ea. Cu toate acestea, fara stirea lor, ea adauga de fiecare data putina apa in lapte, ca sa-l inmulteasca.
Dupa cativa ani a inceput sa il caute pe Hristos si a inteles ca gestul ei nu se potriveste cu invatatura Scripturii. Asa ca a incetat sa mai puna apa in lapte. Oamenii gustau laptele care acum devenise si mai bun si o intrebau:
– De unde il ai? Ai schimbat vaca?
– Nu, raspunse femeia.
– Atunci probabil ai schimbat pasunea.
– Nu, n-am schimbat nici pasunea.
– Atunci, cum se face ca laptele tau a devenit si mai bun?
– Am schimbat inima, raspunse femeia.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.
Un barbat negru, sot si tata al unui copil, mergea in fiecare zi la lac si pescuia nu mai mult de 3 pesti, dupa care pleca linistit acasa.
Cineva remarca acest obicei si mod de viata, la care, il intreba:
– De ce pescuiesti 3 pesti si nu 6?
– Pentru ca unul este pentru sotia mea, unul pentru copilul meu si unul pentru mine, raspunse barbatul. De ce as pescui 6?
– Pai 3 ii duci la familie, iar ceilalti 3 ii vinzi. Iar cu banii stransi, incet incet, iti poti lua o barca, spuse convins observatorul.
– Bun! Si, ce fac dupa aceea? intreba nelamurit omul.
– Pai dupa ce iti iei o barca vei putea prinde cu navodul si vei castiga si mai multi bani, iar apoi, incet incet, deschizi o fabrica de conserve de peste unde altii vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, linistit.
– Dar ce crezi, tu, ca fac acum? veni raspunsul pescarul.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.
Emmanuel Ninger a fost un artist tare talentat. Obisnuia sa isi cumpere cele necesare de la un magazin al carui patron il cunostea bine. Intr-una din zile, domnul Ninger si-a platit cumparaturile cu o bancnota de 20$. Patronul magazinului i-a acceptat banii si i-a pus in sertarul casei de marcat. Totusi acesta a remarcat ca s-a murdarit pe degete de cerneala. A devenit suspicios si a anuntat politia.
Politistii au obtinut un mandat de perchezitie a casei lui Emmanuel Ninger. In podul acestuia au gasit instrumente de reproducere a bancnotei de 20$. Au gasit si trei portrete pictate de domnul Ninger. Erau deosebite. De fapt, daca stai sa te gandesti, trebuia sa aiba talent ca sa poata reproduce bancnotele. A reusit sa pacaleasaca o multime de persoane pana in ziua ghinionista.
Dupa arestarea sa, cele trei tablouri s-au vandut la o licitatie publica cu 5000$ fiecare. O suma mare pentru vremea aceea. Culmea e ca practic i-a luat aproximativ aceeasi perioada de timp pentru a picta boncnota de 20$ cat i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5000$.
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010
Intr-un mic orasel traia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celalalt isi castiga existenta vanzand sandale. Aceasta femeie era mai mereu trista. Vazand-o mereu in aceasta stare de tristete, un om a intrebat-o:
– Ce te supara femeie? Ce necaz iti chinuie sufletul?
Femeia ii raspunse:
– Vezi dumneata, acum ploua. Din cauza vremii feciorul care vinde sandale are de suferit. Cum sa nu fiu necajita?
Peste cateva zile aparu si soarele dar mai putin in inima femeii caci ea tot trista si abatuta era. Nedumerit acum, omul o intreba din nou:
Acum e soare, nu asta asteptai? De ce esti in continuare suparata?
– Ooo, vezi dumneata, celalalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpara umbrele pe vremea asta insorita?
Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010
Un om foarte bogat avea un bazin cu doi rechini care, bineinteles, devorau tot ceea ce stapanul le oferea ca hrana.
Intr-o zi, acest om, a dat o petrecere mare la care, la un moment potrivit, a spus:
– Care dintre voi are curajul sa sara in apa si sa treaca acest bazin inot, va primi jumatate din avutia mea sau mana fiicei mele!
Nici nu a terminat bine de spus provocarea ca cineva a si sarit in apa, a inotat glontz pana in capatul celalalt al bazinului si s-a si intors teafar in fata stapanului. Intrebarea a venit neintarziat:
– Spune-mi, te rog, ce doresti? Jumatate din avutia mea?
– Nu, a fost raspunsul inotatorului.
– Atunci inseamna ca vrei mana fiicei mele! exclama stapanul.
– Nu, raspunse din nou inotatorul.
– Atunci ce vrei? intreba nedumerit stapanul.
– Sa stiu cine m-a impins in apa! spuse suparat inotatorul.
Predicator anonim.
Horatio Spafford, casatorit cu Anna, au fost oameni cu frica de Dumnezeu. Fiind un excelent avocat, Horatio a devenit un om prosper si a reusit sa faca puternice investitii in Chicago. Mai mult, sotia lui Anna i-a oferit 4 fetite si 1 baiat. Timp de 10 ani Horatio si Anna au fost fericiti.
In 1870, baietelul lor s-a imbolnavit de scarlatina si a murit la varsta de numai 4 ani. La numai un an dupa aceasta grea incercare, in ziua de 8 octombrie 1871, a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii ale secolului 19, adica Marele Incendiu din Chicago. Din nefericire, toate birourile lui Horatio, biblioteca sa valoroasa si toate economiile de o viata au fost distruse in numai 24 de ore.
Doi ani mai tarziu, in noiembrie 1973, Horatio si Anna au trecut prin cea mai cumplita incercare a vietii lor. El s-a gândit că ar fi bine să meargă cu Anna şi copiii în Anglia, mai ales că auzise că marele evanghelist Moody va predica acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Cu foarte puţin timp înainte de îmbarcare, Horatio a primit vestea că trebuie să mai rămână în Chicago pentru că apăruse o ofertă a unui domn respectabil care dorea să cumpere unul dintre terenurile în care Horatio investise înainte de Marele Incendiu. Horatio nu a vrut ca vacanţa familiei sale să fie perturbată şi a rugat-o pe Anna şi pe cele patru fiice să ia vaporul Ville de Havre, din portul New York, promiţându-le că va veni şi el în Anglia peste câteva zile. După nouă zile, Horatio a primit vestea cumplită printr-o scrisoare în care Anna i-a scris următoarele cuvinte:
– Saved Alone! (Singura salvata!)
In drumul pe care l-a facut apoi Horatio spre Anglia, in timp ce trecea Atlanticul, exact prin locul in care se inecase fetele lui, a compus aceasta cantare: „Cand am pacea Domnului in inima, poate sa vina viforul…”, iar refrenul stiti ce spune: „Bine e, bine e in Domnul!”
In anul 1867, Alfred Nobel a brevetat dinamita si apoi alte explozive mult mai puternice. Lumea il numea „regele dinamita”. Intr-o dimineata din anul 1888, Nobel lua ziarul si citi: „Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a murit ieri. El este cel care a proiectat o procedura, care sa omoare intr-un razboi mai multi oameni decat au murit in doua razboaie. Alfred Nobel a murit foarte bogat… „
Din greseala, jurnalistul il confundase pe Alfred Nobel cu fratele sau mai mare, Alfred, care decedase intr-adevar. Dar, citind necrologul defaimator, Alfred Nobel s-a trezit ca dintr-un vis urat. Omenirea avea sa-l comemoreze ca pe ingerul mortii, ca pe cel care a fabricat moartea omenirii? Ce amintire ingrozitoare! In ziua aceea, Nobel si-a facut un plan bun: sa lase prin testament imensele sale bogatii pentru un fond de premii pentru cele mai remarcabile opere, care sa intareasca pacea pe pamant.
Asa a aparut premiul Nobel.
6 ianuarie 2009, Samanta buna.
Un indian american era în centrul New York-ului, împreună cu prietenul său. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Mașini claxonând, taximetre grăbite, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale orașului parcă te asurzeau. Dintr-o dată, indianul a spus:
– Am auzit un greiere!
– Ce? Trebuie să fii nebun, a spus prietenul său. N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta!
– Nu, sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
– Asta-i o nebunie! a continuat prietenul lui.
Indianul a ascultat cu atenție un moment, după care a trecut strada spre un loc unde se aflau câțiva copaci. S-a uitat împrejur, sub ramuri și a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit:
– Asta-i incredibil. Trebuie să ai un auz supraomenesc.
– Nu, a răspuns indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce anume asculți cu ele. Dă-mi voie să-ți arăt.
A băgat mâna în buzunar și a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orașului au remarcat că toți oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuți erau ai lor.
– Înțelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine!
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Singurul supraviețuitor de pe o navă care se scufundase, a fost aruncat pe malul unei insule nelocuite. El s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l salveze și, în fiecare zi, scruta orizontul, în găsirea ajutorului, dar nimeni nu părea să vină spre acea insulă. Obosit, a reușit să-și încropească o colibă din lemnele aruncate de ocean pe malul insulei.
Dar, într-o zi, după ce a vânat ceva pentru mâncare, s-a întors la coliba sa. Spre surprinderea lui, coliba era în flăcări, fumul ridicându-se în rotocoale spre cer. Ce ar fi putut să i se întâmple mai rău decât să-i ardă și coliba? Pierduse totul. Tot ce avea era în acea colibă. Plin de mânie a strigat către Dumnezeu.
– Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta?
Totuși, devreme, în dimineața zilei următoare a fost trezit de zgomotele unei nave ce se apropia de insulă. Venise să-l salveze.
– De unde ați știut că sunt aici? a întrebat omul curios.
– Am văzut semnalul luminos, au răspuns cei de pe navă.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Un țăran avea un cal bătrân pe care îl folosea ca să lucreze pământul. Într-o zi, calul a scăpat și a fugit pe dealuri. Când vecinii au auzit acest lucru, au mers la stăpânul calului ca să-și exprime părerea de rău și sprijinul față de el. La acestea țăranul a răspuns:
– Noroc? Ghinion? Cine știe?
O săptămână mai târziu, calul s-a întors acasă înconjurat de o herghelie de cai sălbatici. De această dată, vecinii l-au felicitat pentru norocul lui.
– Noroc? Ghinion? Cine știe? a răspuns țăranul.
Apoi, când fiul țăranului a încercat să călărească unul din caii sălbatici, a fost aruncat de acesta din șa și și-a rupt un picior. Toată lumea a concluzionat că era vorba de ghinion. Numai că țăranul o ținea pe a lui:
– Noroc? Ghinion? Cine știe?
Câteva săptămâni mai târziu armata a trecut prin sat și a recrutat cu forța pe orice tânăr în stare să lupte în războiul ce izbucnise de puțină vreme. Când au văzut pe fiul țăranului cu piciorul rupt l-au lăsat acasă. Toată lumea a fost extrem de invidoasă pentru nocorcul țăranului.
– Noroc? Ghinion? Cine știe?
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
O familie avea în casa lor o vază antică originală, care fusese transmisă din generație în generație. Era o adevărată comoară și era păstrată pe un soclu special, ca obiect de mare valoare, la loc de cinste.
Într-o zi, părinții s-au întors ca de obicei de la serviciu, iar la ușă au fost întâmpinați de fiica lor. Adolescenta le-a spus:
– Mamă, tată, știți vaza antică despre care ne-ați spus că a fost transmisă din generație în generație?
– Da, au răspuns părinții.
– Ei bine, mamă și tată… generația noastră tocmai a… scăpat-o.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Băștinași din Africa au un mod ingenios de a prinde maimuțele. După ce curăță bine jumătate dintr-o nucă de cocos, fac o gaură, astfel încât prin ea abia să încapă mâna unei maimuțe. Apoi pun un fruct, ca portocala de exemplu, după care leagă cu funii întreaga nucă, ambele jumătăți înapoi la locul lor.
Mai devreme sau mai târziu, o maimuță apare condusă de mirosul delicios al portocalei. Atunci maimuța își strecoară mâna prin gaura din nucă, iar în momentul în care vrea să scoată fructul nu poate, fiind mai mare decât orificiul făcut, astfel că, atâta timp cât ține portocala în mână, ea este prinsă în capcană.
Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.
Un negru, soț și tată a unui copil, în fiecare zi mergea la lac și pecuia nu mai mult de 3 pești, după care plecă liniștit acasă.
Cineva remarcă acest obicei și mod de viață, la care, îl întrebă pe pescarul nostru:
– De ce pescuiești 3 pești și nu 6?
– Pentru că unul este pentru soția mea, unul pentru copilul meu și unul pentru mine, răspunse negru. De ce? întrebă el.
– Păi 3 îi duci la familie, iar ceilalți 3 îi vinzi. Iar cu banii strânși, încet încet, îți poți lua o barcă, spuse convins observatorul.
– Bun! Și, ce fac după aceea? întrebă nelămurit negrul.
– Păi după ce îți iei o barcă vei putea prinde cu năvodul și vei câștiga și mai mulți bani, iar apoi, încet încet, deschizi o fabrică de conserve de pește unde alții vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, liniștit.
Parcă nepăsător de această provocare îi răspunse celui care-l provocase destul:
– Dar ce crezi, tu, că fac acum?
Ilustratii pentru predica 