You are currently browsing the category archive for the ‘Comunicarea’ category.


Intr-o dimineata, undeva pe la ora 8, mama trase perdele de la camera baiatului ei inundand camera de lumina.

– Trezeste-te! spuse mama baiatului inca adormit in pat.

– Ce motive am sa ma trezesc? intreba morocanos baiatul.

– E duminica dimineata! spuse mama cu convingere.

– Nu-i suficient, spuse baiatul. Mai da-mi un motiv!

– Trebuie sa mergem la biserica, raspunse inapoi mama.

– Nu-i suficient! Mai da-mi un motiv! insista baiatul.

– Esti pastorul bisericii!

Predicator anonim.

Reclame

   La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati. Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Era ziua interviului pentru un nou loc de munca.

   La intorcerea acasa, sotia il intreba pe sot:

   – Cum a fost la interviu?

   – Ca la Biserica, raspunse sotul.

   – Cum adica ca la Biserica? ramase uimita sotia.

   – Pai, atunci cand mi-au pus ei intrebari, eu mi-am facut cruce. Iar atunci cand am raspuns, si-au facut ei cruce.

Predicator anonim


   La un servici normal de predicare, un pastor musafir bisericii, predica cu infocare la care Biserica raspundea undeva aproape de ora 12.00 in aceeasi masura: „Amin! Amin!”. Inteles gresit acest „amin” de catre predicator, el a contintuat sa predice si mai infocat. Dupa un timp cand isi ridica privirea nu mai era nimeni in sala decat un singur frate. Uimit de aceasta disparitie a audientei, predicatorul il intreba pe acest ultim frate:

   – Unde au plecat fratii?

   – Pai e trecut de ora 12.00 fix, raspunse fratele din banca.

   – Si dumneavoastra de ce nu ati plecat?

   – Pentru ca am de facut un anunt! spuse responsabil fratele.

Anonim


   E vorba despre doua rate si un broscoi. Toti trei: prieteni. Discutau, se jucau si inotau mereu impreuna pe langa balta.

   Intr-o vara insa, balta a secat si s-au gandit sa caute alta. Era usor pentru ratuste, greu pentru broscoi Ele puteau sa zboare, el nu. Au gasit totusi o solutie: o crenguta de care broscoiul sa se agate cu gura, iar cele doua ratuste sa o tina de capete in timp ce vor zbura. Planul a mers bine, atat de bine, incat un taran, vazand grupul care trecea in zbor, a exclamat: „Mai, ce idee desteapta? Oare cui ii apartine?”. Auzind remarca, broscoiul raspunse: „Mie!” Si bum… cazu si se facu praf.

Barbosu Cristian, Cele sapte pacate cardinale, pag. 32


   Dupa cum spunea un frate intr-o sedinta de comitet, la un moment dat:

   – Am si eu o parere cu care nu sunt de acord!

Anonim


   In anul 1867, Alfred Nobel a brevetat dinamita si apoi alte explozive mult mai puternice. Lumea il numea „regele dinamita”. Intr-o dimineata din anul 1888, Nobel lua ziarul si citi: „Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a murit ieri. El este cel care a proiectat o procedura, care sa omoare intr-un razboi mai multi oameni decat au murit in doua razboaie. Alfred Nobel a murit foarte bogat… „

   Din greseala, jurnalistul il confundase pe Alfred Nobel cu fratele sau mai mare, Alfred, care decedase intr-adevar. Dar, citind necrologul defaimator, Alfred Nobel s-a trezit ca dintr-un vis urat. Omenirea avea sa-l comemoreze ca pe ingerul mortii, ca pe cel care a fabricat moartea omenirii? Ce amintire ingrozitoare! In ziua aceea, Nobel si-a facut un plan bun: sa lase prin testament imensele sale bogatii pentru un fond de premii pentru cele mai remarcabile opere, care sa intareasca pacea pe pamant.

   Asa a aparut premiul Nobel.

6 ianuarie 2009, Samanta buna.


O femeie disperata de pofta fiului ei cu privire la dulciuri, gasindu-l deseori mancand zahar, in cautare de solutii la aceasta problema, s-a dus la un renumit calugar budist. Gasindu-l i se adresa hotarata:

– Va rog sa-i spuneti fiului meu sa nu mai manance zahar!

Dupa un minut de tacere, calugarul raspunse:

– Va rog sa veniti saptamana viitoare!

Femeia curioasa dar supusa a plecat si a revenit in urmatoarea saptamana, in care calugarul spuse copilului:

– Sa nu mai mananci zahar pentru ca zaharul nu-ti face bine!

De data aceasta, femeia intrigata de cele intamplate, a intrebat deja aprinsa si suparata:

– Nu va suparati, dar nu ati putut sa spuneti la fel de simplu acelasi lucru si saptamana trecuta?

– Saptamana trecuta inca mancam si eu zahar, raspunse calugarul.

Anonim


   Când Cheryl Prewitt avea 4 ani, se plimba în jurul magazinului de legume și fructe al tatălui ei. Aproape zilnic, lăptarul venea la magazin și o saluta cu cuvintele: ”Ce mai face micuța mea Miss America?”.

   La început ea chicotea, dar cu timpul a ajuns să se obișnuiască cu acest gând și chiar să îi placă. Curând salutul lăptarului a ajuns un vis al copilăriei, apoi un vis al adolescenței. În final a ajuns un scop, iar în 1980, ea a stat pe scena din Atlantic City încoronotă ca Misss America.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Când a împlinit vârsta de 21 de ani, Tammy Harris, din Virginia, a început să-și caute mama adevărată. După un an de căutări încă nu reușise să o descopere. Ceea ce ea nu știa era faptul că și mama ei, Joyce Schultz a încercat să o găsească timp de 20 de ani.

   Conform povestirii care a apărut în ziarele din întreaga Americă, mai era un lucru pe care Tammy nu îl știa. Mama ei era una dintre colegele sale din supermarket-ul în care lucra. Într-o zi, Joyce a auzit-o pe Tammy discutând cu o altă colegă despre încercarea sa de a-și găsi mama. Curând și-au comparat certificatele de naștere, iar când Tammy a realizat că tocmai colega sa era de fapt mama ei, a sărit în brațele acesteia.

   – A fost cea mai lungă îmbrățișare din viața mea, povestește Tammy. A fost cea mai fericită zi a vieții mele!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Într-o universitate renumită, la un curs de logică din anul I, profesorul a făcut o ofertă neobișnuită cu privire la examenul de sfârșit de an. El le-a spus studenților:

   – Puteți veni și copia la examen doar cu atâta informație cât încape pe o coală de A4.

   Așa că fiecare student și-a pregătit ”terenul”, au tras din greu toată săptămâna, ca să poată pune cât mai multe cunoștințe cu putință pe o coală A4.

   Totuși, unul dintre studenți, când a intrat în clasă, în ziua examenului, a pus o coală de hârtie pe podea și pe ea l-a pus să stea pe unul din studenții din anul IV. Studentul de anul IV i-a spus acestuia tot ce trebuia să știe. Drept rezultat, el a fost singurul student din an care a luat nota maximă.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un bărbat, obișnuit să dea ordine, se grăbea să ajungă la o întâlnire importantă. S-a hotărât să o ia pe scurtătură, dar însă din nefericire, s-a rătăcit. Astfel, a fost pus în situația să ceară informații de la prima persoană care i-a ieșit în cale, un copil:

   – Băiete, în ce direcție trebuie să o apuc ca să ajung la Dover? a întrebat el autoritar.

   – Nu știu, a răspuns copilul puțin rușinat.

   – Ei bine, atunci la Brighton? a încercat din nou omul.

   – Nu știu nici asta, a răspuns copilul.

   – Totuși, nu este nimeni pe aici care să-mi dea niște informații? a spus omul ridicând tonul.

   – Nu știu, a spus din nou copilul.

   Pe măsura acestor răspunsuri cu aceleași două cuvinte, întrebările omului erau adresate  pe un ton din ce în ce mai nervos. În final, omul și-a pierdut cumpătul și a strigat:

   – Păi, nu știi prea multe, copile!

   Atunci, pentru prima dată copilul a zâmbit. Privind în josul străzii spre o casă mică unde lumina străbătea prin ferestre și unde frații săi se jucau în curte, băiatul a răspuns:

   – Nu, dar eu nu m-am rătăcit!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Conform unei vechi legende, un călător s-a rătăcit și a ajuns pe un nisip mișcător. Confucius a văzut situația în care se afla omul și a spus:

   – Este evident că trebuie evitate astfel de locuri.

   Apoi, Buda trecând și el pe acolo, văzând eforturile disperate ale omului a spus:

   – Fie ca problema acestui om să fie o lecție pentru întreaga lume.

   După aceea a trecut pe acolo Mohamed. La vederea omului care se afunda tot mai mult în nisipul mișcător, a spus:

   – Aceasta e voia lui Alah!

   La sfârșit a apărut și Isus. El a spus:

   – Apucă-mă de mână, frate. Te voi ajuta Eu să scapi.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Cel mai bun exemplu pentru a ilustra scopul vieții devoționale este cel al unui băiețel care a intrat în biroul tatălui său. Când tatăl l-a întrebat ce dorește, băiețelul i-a răspuns:

   – O, nimic, vroiam doar să fiu cu tine.

Viața personală devoțională, Bobby Moore.


   Bobby Moore mărturisește: ”Când bunul meu prieten Billy Morgan a fost misionar în Brazilia, mi-a scris cu credincioșie. Scrisorile lui erau întotdeauna personale și interesante. Într-o zi, după ce citisem o scrisoare de la el, am început să citesc din Biblie. Cu regret trebuie să recunosc că scrisoarea lui Billy Morgan mi s-a părut mai interesantă decât Biblia. I-am mărturisit imediat lui Dumnezeu concluzia mea greșită. Dumnezeu i-a șoptit duhului meu cuvinte pe care nu le voi uita niciodată. Mi-a spus: ”Biblia aceasta este scrisoarea Mea personală adresată ție.” Din ziua aceea am privit Biblia ca pe scrisoarea personală a lui Dumnezeu destinată mie, iar acest lucru a avut un impact extraordinar în viața mea.”

Viața devoțională personală, Bobby Moore.


   Dl. Nelu și cu dl. Vasile (nume fictive), ambii foarte bolnavi, împărțeau un mic salon de spital. În salon încăpeau exact două paturi și două noptiere. Mai era loc doar pentru deschiderea ușii. O fereastră le permitea ”contactul” cu lumea. Dl. Nelu avea voie să stea în șezut, pe pat, timp de o oră pe zi, pentru că avea probleme cu fluidul din plămâni. Patul său era așezat la fereastră, însă dl. Vasile trebuia să-și petreacă cea mai mare parte a zilei întins pe spate. Mai neplăcut era faptul că nu li se permitea să facă ce și-ar fi dorit. N-aveau voie să citească, să asculte radio sau să uite la TV. Trebuiau să-și petreacă zilele în liniște, doar ei doi.

   Fereastra părea că dă în parc, lângă lac unde rațe, lebede, bărcuțe deleghidate, copii, tineri îndrăgostiți, iarbă și flori, jocuri de fotbal ici colo și copaci peste care se vedea contural orașul erau doar câteva detalii.  Dl. Nelu, fiind lângă fereastră, asculta toate acestea, bucurându-se de fiecare minut.

   Într-o după masă, a fost o paradă în apropiere, iar dl. Vasile se gândea: ”De ce a trebuit să fie Nelu lângă fereastră și să aibă numai el toată bucuria de a vedea ce se întâmplă afară? De ce să nu am și eu șansa asta?”. După câteva zile, Dl. Vasile a ajuns negru de invidie. El ar trebui să stea de acum înainte la fereastră.

   Într-o noapte, în timp ce dl. Vasile se uita în tavan, dl. Nelu a început să tușească brusc, înecându-se cu fluidul ce-i ieșea din plămâni. Mâinile i s-au întins spre butonul de alarmă. Dl. Vasile nu s-a clintit. Tusea vecinului de pat a continuat fiind întreruptă de sufocări tot mai frecvente, iar în final dl. Nelu a încetat să respire. Dl. Vasile a continuat să privească în tavan.

   Dimineața, când a venit asistenta în salon, l-a găsit pe dl. Nelu mort. Fără mare zarvă, corpul i-a fost luat și dus la morgă.

   Imediat când a avut ocazia, dl. Vasile a cerut să fie mutat în patul de lângă fereastră. Doctorul a fost de acord și a dispus mutarea acestuia. În momentul în care a fost lăsat singur, s-a foit să se așeze confortabil, s-a ridicat în coate și cu mare greutate a putut privi pe fereastră. Spre surprinderea lui, afară se vedea un zid cenușiu, mâncat de vreme.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Într-o duminică obișnuită de dimineață, la copii, la școala duminicală, învățătoarea responsabilă de lecție a pus următoarea întrebare:

   – Copii, voi știți unde este Domnul Isus?

   – La mine în baie, a răspuns convins un băiețel.

   – Cum adică la tine în baie? replică încurcată învățătoarea.

   – Păi tata, în fiecare duminică dimineața, când intră în baie (și o vede pe mama), întreabă: ”Doamne Isuse, tot aici ești?”

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   În vremurile în care canalizarea nu era încă la ”modă”, o englezoaică urma să viziteze Germania. Avea o cameră rezervată la o pensiune, proprietatea familiei directorului școlii din localitate. Englezoaica era preocupată de viitoarea sa cameră, dacă avea W.C. (water closet). Astfel, i-a scris o scrisoare directorului școlii, întrebându-l dacă în pensiune este sau nu W.C. Directorul, care nu era un prea bun vorbitor de limbă engleză, l-a întrebat pe preotul din localitate dacă știa ce înseamnă W.C. În final, după ce aceștia doi au cântărit ce ar putea însemna aceste două litere și au concluzionat că se referea la capelă (Wayside Chapel). Deci, au conchis ei, doamna se interesa dacă capela era sau nu aproape de pensiune. Directorul i-a trimis distinsei doamne următorul răspuns:

   Stimată Doamnă,

   Cu deosebită plăcere vă anunț că W.C. este situat la 9 mile de pensiune, în inima unei păduri de brad deosebite.

   Are capacitatea a 229 de persoane și este deschisă numai duminica și joia. Deoarece pe perioada verii este aglomerație, vă sugerez să veniți devreme, cu toate că este suficient loc de stat în picioare. Știu că această situație este cam neplăcută, mai ales dacă aveți obiceiul să mergeți regulat. Vă spun ceva ce s-ar putea să vă intereseze: acolo s-a întâlnit pentru prima dată fiica mea cu soțul ei. Și tot acolo și-au făcut și ceremonia religioasă. Îmi amintesc ce goană după locuri era: erau 10 oameni pe un singur loc. A fost extraordinar să vezi expresia de pe fețele lor.

   Vă veți bucura probabil să aflați că mulți oameni își aduc prânzul și rămân acolo după amiezele. Alții însă vin doar în ultimul minut. Acustica este impresionantă, putând fi auzite chiar și cele mai delicate sunete.

   Cea mai bună achiziție este clopotul, care sună de fiecare dată când intră cineva. De asemenea, acolo este și un bazar de unde se pot procura perinițe de pluș pentru șezut, lucru considerat necesar de către majoritatea celor ce merg acolo. Soția mea a fost bolnavă, așa că nu a mai mers acolo de multă vreme. Peste câteva zile se împlinește un an de când a fost ultima dată la W.C., lucru care, firește, îi provoacă mare suferință.

   Voi fi încântat să vă rezerv cel mai bun loc, astfel încât să fiți văzută de toată lumea. Mai mult, aștept cu nerăbdare să vă conduc eu însumi acolo.

   Cu stimă și respect,

   Directorul.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Unul dintre marile accidente feroviare din istorie s-a petrecut la tunelul El Toro, în Leon, Spania, la 3 ianuarie 1944. Peste cinci sute de oameni au murit atunci.

   Trenul acela de pasageri, era lung și avea câte o locomotivă la fiecare din cele două capete ale trenului. În acea zi, când trenul a intrat în tunelul El Toro, motorul locomotivei din față s-a oprit. Mecanicul de la locomotiva din spate a pornit imediat motorul ca să tragă trenul înapoi și să îl scoată din tunel. Însă, în acelaș timp, mecanicul de la locomotiva din față a reușit să repornească motorul și a vrut să continue drumul. Mecanicii nu aveau nici un mijloc de comunicare unul cu celălalt. Și așa, neștiind unul de altul, ambii credeau că, de fapt, au nevoie de mai multă putere. Trăgeau de tren în ambele direcții. Sute de oameni au murit astfel asfixiați de monoxid de carbon, deoarece trenul nu se putea ”hotărî” în ce direcție să o ia.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

Statistica

  • 82.492 vizionari

Calendar

iulie 2019
L M M J V S D
« apr.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori

Reclame