E vorba despre doua rate si un broscoi. Toti trei: prieteni. Discutau, se jucau si inotau mereu impreuna pe langa balta.

   Intr-o vara insa, balta a secat si s-au gandit sa caute alta. Era usor pentru ratuste, greu pentru broscoi Ele puteau sa zboare, el nu. Au gasit totusi o solutie: o crenguta de care broscoiul sa se agate cu gura, iar cele doua ratuste sa o tina de capete in timp ce vor zbura. Planul a mers bine, atat de bine, incat un taran, vazand grupul care trecea in zbor, a exclamat: „Mai, ce idee desteapta? Oare cui ii apartine?”. Auzind remarca, broscoiul raspunse: „Mie!” Si bum… cazu si se facu praf.

Barbosu Cristian, Cele sapte pacate cardinale, pag. 32

Reclame