Un băiețel își petrecea duminica jucându-se în nisip. Avea o ladă mare de nisip în care își adusese cu el mașinuțele, camioanele, o găletuță și o lopățică de plastic roșie.

   În procesul de ”construire” al drumurilor și tunelurilor, el a descoperit o piatră mare chiar în mijlocul lăzii. Băiețelul a început să sape în jurul ei, până i-a dat de capăt. Cu mare greutate, a împins-o și a tras-o prin nisipul din cutie, folosindu-și picioarele și mâinile. Când a ajuns la marginea lăzii, a descoperit că nu o poate rostogoli peste margine.

   Hotărât, băiatul a încercat să o împingă, să o rostogolească, a încercat tot ce știa și putea; dar, de fiecare dată, pe când credea că a făcut progres, piatra se rostogolea din nou în cutie. Băiețelul s-a luptat cu piatra, dar singura sa recompensă era o piatră care se rostogolea înapoi, lovindu-i, de fiecare dată, degețelele. În final, a izbucnit în plâns.

   În tot acest timp, tatăl copilului privea, din cameră, la frământarea de afară. În momentul în care lacrimile au început să i se prelingă pe obraz, o umbră imensă l-a acoperit pe copil și lada de nisip. Era tatăl lui. Blând, dar hotărât, el a spus:

   – Fiule, de ce nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână?

   Învins, băiatul a șoptit:

   – Dar, am folosit-o, tati, am folosit-o! M-am folosit de toată puterea mea!

   – Nu fiule, l-a corectat tatăl cu blândețe. Nu te-ai folosit de toată puterea ce o aveai la îndemână, ci doar de cea pe care o aveai tu însuți. De ce nu m-ai chemat pe mine?

   – Și cu aceasta, tatăl s-a aplecat, a ridicat piatra și a scos-o din cutie.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

Reclame