You are currently browsing the category archive for the ‘Suferință’ category.


   Beethoven traia una din zilele triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat. Putea sa auda doar folosind un fel de trombon (palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa le citeasca de pe buze. A fost trezit din descurajare prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven si care ii spuse aproape strigand: „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna.” Pofta de viata i-a revenit si a compus una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”. In tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar ai principelui, protectorul sau. Trebuie sa asculti aceasta piesa din nou, il vei percepe altfel acordurile.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati. Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Intr-o zi, o gaina tantosa si o gasca grasa mergeau de-a lungul unei strazi. Au vazut niste copii saraci care aratau de parca n-ar mai fi mancat de zile intregi. Miscata de compasiune, gaina a spus:

   – Am o idee! Hai sa oferim acestor copii un mic dejun copios: sunca si oua! Eu ma ofer sa dau ouale…

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Intr-un parc, pe o banca, statea un baietel nelinistit si agitat. Rosu la fata si plin de suferinta, strangea cu mainile tremurande de banca pe care era asezat, luptandu-se cu sine ca sa ramana pe ea. Un trecator il intreba curios:

   – Ce faci baiete? De ce te agiti asa?

   – M-am asezat pe o albina, raspunse baietelul.

   – Si de ce atunci, nu te ridici de pe banca? spuse trecatorul si mai curios.

   – Pentru ca eu cred ca suferinta care i-o produc eu albinei, este mai mare decat cea pe care mi-o face ea mie! spuse razbunator baietelul.

Predicator anonim


   Un om foarte bogat avea un bazin cu doi rechini care, bineinteles, devorau tot ceea ce stapanul le oferea ca hrana.

   Intr-o zi, acest om, a dat o petrecere mare la care, la un moment potrivit, a spus:

   – Care dintre voi are curajul sa sara in apa si sa treaca acest bazin inot, va primi jumatate din avutia mea sau mana fiicei mele!

   Nici nu a terminat bine de spus provocarea ca cineva a si sarit in apa, a inotat glontz pana in capatul celalalt al bazinului si s-a si intors teafar in fata stapanului. Intrebarea a venit neintarziat:

   – Spune-mi, te rog, ce doresti? Jumatate din avutia mea?

   – Nu, a fost raspunsul inotatorului.

   – Atunci inseamna ca vrei mana fiicei mele! exclama stapanul.

   – Nu, raspunse din nou inotatorul.

   – Atunci ce vrei? intreba nedumerit stapanul.

   – Sa stiu cine m-a impins in apa! spuse suparat inotatorul.

Predicator anonim.


   Horatio Spafford, casatorit cu Anna, au fost oameni cu frica de Dumnezeu. Fiind un excelent avocat, Horatio a devenit un om prosper si a reusit sa faca puternice investitii in Chicago. Mai mult, sotia lui Anna i-a oferit 4 fetite si 1 baiat. Timp de 10 ani Horatio si Anna au fost fericiti.

   In 1870, baietelul lor s-a imbolnavit de scarlatina si a murit la varsta de numai 4 ani. La numai un an dupa aceasta grea incercare, in ziua de 8 octombrie 1871, a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii ale secolului 19, adica Marele Incendiu din Chicago. Din nefericire, toate birourile lui Horatio, biblioteca sa valoroasa si toate economiile de o viata au fost distruse in numai 24 de ore.

   Doi ani mai tarziu, in noiembrie 1973, Horatio si Anna au trecut prin cea mai cumplita incercare a vietii lor. El s-a gândit că ar fi bine să meargă cu Anna şi copiii în Anglia, mai ales că auzise că marele evanghelist Moody va predica acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Cu foarte puţin timp înainte de îmbarcare, Horatio a primit vestea că trebuie să mai rămână în Chicago pentru că apăruse o ofertă a unui domn respectabil care dorea să cumpere unul dintre terenurile în care Horatio investise înainte de Marele Incendiu. Horatio nu a vrut ca vacanţa familiei sale să fie perturbată şi a rugat-o pe Anna şi pe cele patru fiice să ia vaporul Ville de Havre, din portul New York, promiţându-le că va veni şi el în Anglia peste câteva zile. După nouă zile, Horatio a primit vestea cumplită printr-o scrisoare în care Anna i-a scris următoarele cuvinte:

   – Saved Alone! (Singura salvata!)

   In drumul pe care l-a facut apoi Horatio spre Anglia, in timp ce trecea Atlanticul, exact prin locul in care se inecase fetele lui, a compus aceasta cantare: „Cand am pacea Domnului in inima, poate sa vina viforul…”, iar refrenul stiti ce spune: „Bine e, bine e in Domnul!”


   Conform unei vechi legende, un călător s-a rătăcit și a ajuns pe un nisip mișcător. Confucius a văzut situația în care se afla omul și a spus:

   – Este evident că trebuie evitate astfel de locuri.

   Apoi, Buda trecând și el pe acolo, văzând eforturile disperate ale omului a spus:

   – Fie ca problema acestui om să fie o lecție pentru întreaga lume.

   După aceea a trecut pe acolo Mohamed. La vederea omului care se afunda tot mai mult în nisipul mișcător, a spus:

   – Aceasta e voia lui Alah!

   La sfârșit a apărut și Isus. El a spus:

   – Apucă-mă de mână, frate. Te voi ajuta Eu să scapi.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Se spune că era o dată un bărbat care lucra ca operator de pod, într-un mic orășel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferată, iar slujba operatorului era aceea de a ține podul ridicat, astfel încât, vapoarele să poată trece. Iar când se apropia vreun tren, el trebuia să dea semnalul și să coboare podul.

   Într-o sâmbătă însorită, omul și-a adus cu el băiețelul de 7 ani, ca să stea împreună cu el. Băiatul avea voie să meargă pe lângă râu, să se joace în apă, să arunce pietre în apă, să prindă fluturi sau să prindă pește.

   Pe la prânz, urma să treacă un tren. Omul a început pregătirile pentru coborârea podului, astfel încât, trenul să poată circula în siguranță peste râu. Privind spre pod, a zărit un copil cățărat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma să coboare. Privind mai atent a realizat îngrozit că acel copil era chiar fiul său. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia îi acoperea vocea. Știa că trebuie să ia o decizie rapidă. Dacă lăsa podul jos, fiul său va muri. Dacă nu îl cobora, atunci toți oamenii din tren vor muri pentru că trenul va cădea în râu. Era o chestiune deja, de câteva secunde.

   Urlând în agonie, omul a împins maneta de coborâre a podului chiar în momentul în care trenul a ajuns în dreptul său. Fiul său a murit pe loc.

   În timp ce trenul trecea, oamenii zâmbeau pe la geamuri și îi făceau cu mâna omului de la pupitru de comandă și nu înțelegeau de ce acesta stătea cu capul plecat. Era zdrobit de durere.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Darrell Loomis era un șofer de camion. În fiecare săptămână el făcea un transport între Cincinnati și Atlanta. Locul preferat unde mânca pe această rută era la Joe´s Dinner. Darrel se oprea întotdeauna să mănânce acolo.

   Într-o după masă de vară, Darrel și-a parcat camionul și a intrat în salon. S-a așezat la masa lui preferată, a treia de la geam și a comandat obișnuita sa masă: sandwich cald cu carne, cartofi piure și ceai cu gheață.

   În zare se vedea un nor de praf care se apropia. Acest nor s-a oprit în parcare și a lăsat să se zărească cei 12 membrii ai unei bande de motocicliști îmbrăcați în costume de piele și cu tatuaje pe tot corpul. Motocicletele erau o minunăție, și erau parcate  chiar lângă camionul lui Darrell. Gașca a intrat în salon și imediat l-a reperat pe șofer.

   – Ia te uită, cine-i micuțul ăsta de aici de la masă? a rânjit unul dintre ei.

   Darrel a rămas tăcut și a continuat să mănânce. Formând un semicerc în jurul lui, gașca a început să pocnească din degete. Imperturbabil, Darrell continua să mănânce. Unul dintre cei din gașcă a luat ceaiul lui Darrell și i l-a turnat în cap, sub privirile încântate și ovațiile celorlalți. Darrell și-a șters fața cu șervețelul și a continuat. Un altul a luat cu mâna niște cartofi piure și i l-a îndesat într-o ureche, ștergându-se apoi de spatele lui Darrell. Acesta a rămas însă calm și nu a răspuns provocărilor, ci continua să mănânce.

   Cu toate că gașca continua să îl hărțuiască, el nu a reacționat în nici un fel. Când a terminat de mâncat, s-a ridicat, s-a dus la Joe, proprietarul, și și-a plătit consumația. A ieșit din salon fără să spună o vorbă.

   Șeful trupei a izbucnit în râs și i-a spus proprietarului Joe:

   – Ce bleg! Ăsta nu-i prea bărbat!

   Joe, privind pe fereastră, a spus:

   – Nu, și nici un șofer prea bun nu-i. Tocmai a trecut cu camionul peste 12 motociclete superbe!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Olimpiada de la Barcelona din 1992 a oferit unul dintre cele mai incredibile momente sportive.

   Britanicul Derek Redmond  alerga în cursa vieții sale, să câștige medalia de aur în cursa de 400 de metri. În timp ce lua turnanta vedea deja linia de sosire care îl aștepta. Dintr-o dată a simțit o durere acută în partea superioară a piciorului, lăsându-se astfel, de durere, cu fața la pământ pe pistă.

   Așa cum putea, schiopătând, a luat-o din nou la fugă, într-o încercare nebunească de a termina cursa. Când s-a apropiat de ultima linie dreaptă, un bărbat îmbrăcat cu un tricou alb a trecut din tribune, printre agenții de pază și a fugit la Redmond ca să îl strângă în brațe. Era Jim Redmond, tatăl lui Derek.

   Luptându-se să reziste, capul lui Derek se odihnea din când în când pe umărul tatălui său. Au rămas pe culoar până la sfârșit, în aplauzele mulțimii care se ridicase deja în picioare, plină de admirație, iar, unii dintre ei cu lacrimi în ochi.

   Derek nu a plecat de acolo cu medalia de aur, dar a plecat cu o amintire incredibilă, a unui tată care a declarat:

   ”Împreună am început această carieră, cred că trebuie să o sfârșim împreună!”

   Morala: Termină-ți cursa!

http://www.youtube.com/watch?v=Nifq3Ke2Q30&feature=related


   La început, eschimoșul ia un cuțit foarte bine ascuțit și îl încinge în sânge, după care îl lasă să înghețe. Adaugă apoi strat după strat, sânge până când lama cuțitului este complet acoperită cu sângele înghețat.

   Apoi, vânătorul fixează cuțitul în pământ cu lama în sus. Lupul depistează foarte ușor mirosul de sânge datorită mirosului său foarte fin. Odată descoperit cuțitul, acesta începe să lingă sângele de pe lamă. Linge din ce în ce mai repede. Curând, ajunge la lama cuțitului dar nu se oprește deoarece gustul îi place. Dorința sa pentru sânge devine tot mai de nestăpânit. Noaptea arctică și friguroasă îl face să nu simtă că lama i-a brăzdat limba și sângele pe care îl linge acum cu atâta poftă este de fapt sângele său. Apetitul carnivor continuă până când cade mort în zăpadă!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un om a găsit o dată un cocon de fluture regal și l-a luat acasă ca să vadă cum iese fluturele din el. Într-o zi a apărut un mic orificiu. Omul s-a așezat alături ca să observe mai bine. A stat așa ore în șir privind la fluturele ce se zbătea să iasă prin acea mică gaură. Apoi, la un moment dat, parcă s-a oprit. Omului i s-a părut că fluturele a ajuns cât de departe putuse, dar că se înțepenise din pricina îngustimii găurii.

   Din bunătate, omul a decis să ajute micuța creatură. A luat o foarfecă și a crestat coconul, astfel încât fluturule să poată ieși. Curând acest lucru s-a întâmplat, dar avea un trup foarte gros și aripi mici, foarte slabe. Omul a continuat să privească fluturele așteptându-i să-i crească aripi care să poată susține corpul și apoi să zboare.

   Dar aceasta nu s-a întâmplat. De fapt, acel mic fluture și-a petrecut tot restul vieții târându-se de colo colo cu un trup imens în comparație cu aripile sale mici. N-a putut să zboare niciodată.

   Omul, în bunătatea sa, dar și în graba sa nu a înțeles că restricția impusă de orificiu și de cocon îl sileau pe fluture să se lupte și astfel să pompeze fluidul din corp spre aripi făcându-le să crească. Aceasta este modalitatea creată de Dumnezeu pentru dezvoltarea normală a fluturelui și pentru ca el să poată zbura liber.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice

Statistica

  • 84.848 vizionari

Calendar

noiembrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori