You are currently browsing the category archive for the ‘Credință’ category.


   La Dachau, lagarul de concentrare nazist, au inceput sa se inregistreze un numar foarte crescut de sinucideri. Unul din prizonierii mai vechi si-a dat seama ca oamenii o faceau din cauza lipsei de speranta. El a raspandit zvonul ca armata rusa este foarte aproape si ca in curand vor fi eliberati. Ca urmare, sinuciderile au incetat si o atmosfera de optimism si entuziasm a cuprins intreg lagarul. Sesizand aceasta, ofiterii au urmarit sa vada care este cauza. In cele din urma au inteles optimismul prizonierilor si au dezmintit apropierea rusilor declarandu-l un zvon fals. Odata cu aceasta, sinuciderile au reaparut sub un numar si mai mare.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Horatio Spafford, casatorit cu Anna, au fost oameni cu frica de Dumnezeu. Fiind un excelent avocat, Horatio a devenit un om prosper si a reusit sa faca puternice investitii in Chicago. Mai mult, sotia lui Anna i-a oferit 4 fetite si 1 baiat. Timp de 10 ani Horatio si Anna au fost fericiti.

   In 1870, baietelul lor s-a imbolnavit de scarlatina si a murit la varsta de numai 4 ani. La numai un an dupa aceasta grea incercare, in ziua de 8 octombrie 1871, a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii ale secolului 19, adica Marele Incendiu din Chicago. Din nefericire, toate birourile lui Horatio, biblioteca sa valoroasa si toate economiile de o viata au fost distruse in numai 24 de ore.

   Doi ani mai tarziu, in noiembrie 1973, Horatio si Anna au trecut prin cea mai cumplita incercare a vietii lor. El s-a gândit că ar fi bine să meargă cu Anna şi copiii în Anglia, mai ales că auzise că marele evanghelist Moody va predica acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Cu foarte puţin timp înainte de îmbarcare, Horatio a primit vestea că trebuie să mai rămână în Chicago pentru că apăruse o ofertă a unui domn respectabil care dorea să cumpere unul dintre terenurile în care Horatio investise înainte de Marele Incendiu. Horatio nu a vrut ca vacanţa familiei sale să fie perturbată şi a rugat-o pe Anna şi pe cele patru fiice să ia vaporul Ville de Havre, din portul New York, promiţându-le că va veni şi el în Anglia peste câteva zile. După nouă zile, Horatio a primit vestea cumplită printr-o scrisoare în care Anna i-a scris următoarele cuvinte:

   – Saved Alone! (Singura salvata!)

   In drumul pe care l-a facut apoi Horatio spre Anglia, in timp ce trecea Atlanticul, exact prin locul in care se inecase fetele lui, a compus aceasta cantare: „Cand am pacea Domnului in inima, poate sa vina viforul…”, iar refrenul stiti ce spune: „Bine e, bine e in Domnul!”


   Când a împlinit vârsta de 21 de ani, Tammy Harris, din Virginia, a început să-și caute mama adevărată. După un an de căutări încă nu reușise să o descopere. Ceea ce ea nu știa era faptul că și mama ei, Joyce Schultz a încercat să o găsească timp de 20 de ani.

   Conform povestirii care a apărut în ziarele din întreaga Americă, mai era un lucru pe care Tammy nu îl știa. Mama ei era una dintre colegele sale din supermarket-ul în care lucra. Într-o zi, Joyce a auzit-o pe Tammy discutând cu o altă colegă despre încercarea sa de a-și găsi mama. Curând și-au comparat certificatele de naștere, iar când Tammy a realizat că tocmai colega sa era de fapt mama ei, a sărit în brațele acesteia.

   – A fost cea mai lungă îmbrățișare din viața mea, povestește Tammy. A fost cea mai fericită zi a vieții mele!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Singurul supraviețuitor de pe o navă care se scufundase, a fost aruncat pe malul unei insule nelocuite. El s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l salveze și, în fiecare zi, scruta orizontul, în găsirea ajutorului, dar nimeni nu părea să vină spre acea insulă. Obosit, a reușit să-și încropească o colibă din lemnele aruncate de ocean pe malul insulei.

   Dar, într-o zi, după ce a vânat ceva pentru mâncare, s-a întors la coliba sa. Spre surprinderea lui, coliba era în flăcări, fumul ridicându-se în rotocoale spre cer. Ce ar fi putut să i se întâmple mai rău decât să-i ardă și coliba? Pierduse totul. Tot ce avea era în acea colibă. Plin de mânie a strigat către Dumnezeu.

   – Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta?

   Totuși, devreme, în dimineața zilei următoare a fost trezit de zgomotele unei nave ce se apropia de insulă. Venise să-l salveze.

   – De unde ați știut că sunt aici? a întrebat omul curios.

   – Am văzut semnalul luminos, au răspuns cei de pe navă.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Se spune că un mare acrobat de circ, a întins o sârmă deasupra cascadei Niagara. În ciuda vântului și fără vreo plasă de siguranță, spre uimirea și încântarea mulțimii care îl privea, el a umblat, a alergat și chiar a dansat pe sârmă.

   La un moment dat, a luat o roabă plină cu cărămizi și a uimit mulțimea prin relaxarea cu care o împingea pe sârmă, dintr-o parte în alta a cascadei. Atunci, s-a întors spre mulțimea care îl privea și a spus:

   – Câți dintre voi cred că pot împinge un om dintr-o parte în alta, cu ajutorul roabei?

   Votul a fost unanim. Toată lumea îl aclama, în timp ce-și ridicau mâinile. Cu toții credeau că o poate face!

   – Atunci, a continuat acrobatul, care dintre voi se oferă voluntar pentru încercare?

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Biografii au scris despre Thomas Edison, inventatorul becului electric, că acesta a făcut peste 900 de becuri până ce a ajuns să funcționeze. De nouă sute de ori a făcut becul, l-a conectat la curent, a apăsat întrerupătorul și… nimic. Conform mărturisirilor lui Edison, de fiecare dată când a făcut un bec, el a descoperit încă o modalitate cum să nu facă becul. În final, prin procesul de eliminare, a făcut un bec care a produs lumina. Rezultatul? A ajuns să fie unul dintre genialii inventatori ai lumii.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   O fetiță își dorea să devină o pianistă renumită, dar singurul lucru pe care îl știa cânta la pian era o melodie Bețișoare. Oricât s-a străduit să învețe să cânte altceva, nu putea mai mult. După un timp părinții ei s-au hotărât să-i dea ore de pian cu un maestru, care să o învețe să cânte cum trebuie. Bineînțeles, micuța a fost extrem de încântată.

   Când au ajuns acasă la maestru pentru prima lecție, părinții și fetița s-a aplecat deasupra pianului și a început să cânte Bețișoare. Părinții s-au rușinat și au încercat să o oprească, dar chiar în acel moment a intrat maestrul, iar acesta i-a încurajat să o lase să cânte.

   Apoi, maestrul și-a tras un scaun lângă fetiță și a ascultat-o cântând. După un timp a început să cânte și el împreună cu ea, adăugând deferite acorduri, triolete și arpegii. Fetița a continuat să cânte. Părinților nu le venea să creadă. Acum ascultau un duet de pian încântător, interpretat de fiica lor împreună cu maestrul, și surprinzător, tema principală era tot Bețișoare.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Christopher Wren, proiectantul catedralei St. Paul din Londra, una dintre cele mai frumoase clădiri din lume, scria despre reacția muncitorilor constructori când erau întrebați ce fac. Muncitorii care erau plictisiți și obosiți răspundeau:

   – Eu așez cărămizi. Eu transport ciment.

   Un mincitor însă, care prepara amestecul de ciment părea vesel și entuziast în munca sa. Întrebat ce face, el a răspuns:

   – Eu construiesc o catedrală magnifică.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Olimpiada de la Barcelona din 1992 a oferit unul dintre cele mai incredibile momente sportive.

   Britanicul Derek Redmond  alerga în cursa vieții sale, să câștige medalia de aur în cursa de 400 de metri. În timp ce lua turnanta vedea deja linia de sosire care îl aștepta. Dintr-o dată a simțit o durere acută în partea superioară a piciorului, lăsându-se astfel, de durere, cu fața la pământ pe pistă.

   Așa cum putea, schiopătând, a luat-o din nou la fugă, într-o încercare nebunească de a termina cursa. Când s-a apropiat de ultima linie dreaptă, un bărbat îmbrăcat cu un tricou alb a trecut din tribune, printre agenții de pază și a fugit la Redmond ca să îl strângă în brațe. Era Jim Redmond, tatăl lui Derek.

   Luptându-se să reziste, capul lui Derek se odihnea din când în când pe umărul tatălui său. Au rămas pe culoar până la sfârșit, în aplauzele mulțimii care se ridicase deja în picioare, plină de admirație, iar, unii dintre ei cu lacrimi în ochi.

   Derek nu a plecat de acolo cu medalia de aur, dar a plecat cu o amintire incredibilă, a unui tată care a declarat:

   ”Împreună am început această carieră, cred că trebuie să o sfârșim împreună!”

   Morala: Termină-ți cursa!

http://www.youtube.com/watch?v=Nifq3Ke2Q30&feature=related


   O ecranizare după o povestire a lui Alfred Hitchcock prezintă: o tânără femeie, foarte frumoasă, avea de ispășit o pedeapsă de închisoare pe viață. Foarte indignată de propria situație, ea se hotărâse că mai degrabă va muri decât să trăiască încă un an în închisoare.

   De-a lungul anilor, s-a împrietenit cu unul din îngrijitorii închisorii. Slujba acestuia, printe altele, era de a-i îngropa pe prizonierii care mureau, în cimitirul din afara închisorii. Când un prizioner murea, îl punea într-un sicriu, după care mergea în biroul său pentru a completa certificatul de deces. În final, se reîntorcea, bătea în cuie capacul sicriului și îl punea pe un cărucior ca să îl îngroape în cimitir.

   Cunoscând această rutină, femeia a pus la cale un plan de evadare și l-a povestit și îngrijitorului. Data următoare când clopotul bătea, femeia urma să plece din celulă și să se furișeze în camera întunecată unde erau păstrate sicriele. Apoi intra în sicriul celui mort în timp ce îngrijitorul întocmea actele. Când acesta urma să se întoarcă avea să prindă în cuie capacul și să scoată sicriul din închisoare. Femeia știa că va avea destul oxigen ca să respire până când îngrijitorul se va întoarce ca să o scoată din sicriul îngropat și astfel să o elibereze.

   La început îngrijitorul a fost puțin reticient la această idee, dar din moment ce deveniseră buni prieteni de-a lungul anilor, nu a putut-o refuza.

   Tânăra femeie a așteptat câteva săptămâni până a murit cineva. Pe când dormea în celula ei, a auzit clopotul. S-a trezit, a deschis celula și a luat-o încet spre camera întunecată. Aproape că fusese prinsă de două ori. Inima îi bătea puternic. Tăcută, în întuneric, a găsit sicriul ce conținea trupul celui mort. S-a strecurat cu atenție în sicriu și a tras capacul peste ea, așteptând ca îngrijitorul să vină să îl ia.

   Curând s-au auzit pași pe coridor, iar apoi ciocane care băteau cuiele. Cu toate că nu se simțea în largul ei alături de un om mort, știa că fiecare cui bătut o apropia mai mult de clipa eliberării. Sicriul a fost ridicat pe cărucior și dus afară în cimitir. A simțit apoi cum este coborât în pământ. N-a scos nici un sunet în momentul în care sicriul a lovit pământul. Apoi a auzit pământul care cădea peste sicriu. Știa că era numai o chestiune de timp până când urma să fie liberă, în sfârșit.

   După câteva minute de liniște albsolută, a început să râdă. Era liberă! Liberă!

  Curioasă însă, s-a decis să aprindă un chibrit ca să descopere identitatea celui mort de lângă ea. Spre marea ei surprindere, a realizat că cel de alături era chiar îngrijitorul.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un om pe nume Jack, se plimba pe marginea unei stânci abrupte. La un moment dat, s-a apropiat prea tare și a căzut. În cădere a apucat o ramură, care l-a oprit temporar. A privit în jos și, spre groaza lui, a văzut prăpastia larg deschisă sub el, adâncă de câteva sute de metri. Știa că nu se putea ține la nesfârșit de creangă și nici nu putea să se cațere înapoi.

   Așa că Jack a început să strige după ajutor, sperând că cineva va trece pe acolo, îl va auzi și va arunca o frânghie care să-l ridice.

   – Ajutor! Ajutor! Este cineva acolo sus? Ajutor!

   A strigat ore în șir, dar nu l-a auzit nimeni. Era gata să renunțe când a auzit o voce:

   – Jack! Jack! Mă auzi?

   – Da, da! Te aud. Sunt aici jos!

   – Te văd, Jack. Ești bine?

   – Da, dar… cine ești și unde?

   – Eu sunt Domnul, Jack. Și sunt peste tot.

   – Domnul? Adică Dumnezeu?

   – Da, corect!

   – Doamne, te rog ajută-mă. Promit că dacă mă scoți de aici nu voi mai păcătui. Voi fi un om bun. Te voi sluji tot restul vieții mele.

   – Ușurel cu promisiunile Jack. Mai întâi hai să rezolvăm situația asta. Acum, uite ce trebuie să faci. Ascultă-Mă cu atenție.

   – Fac orice, Doamne, doar spune-mi ce să fac.

   – Bun. Dă drumul la creangă.

   – Ceeeeee?

   – Am spus, dă drumul la creangă. Ai încredere în Mine. Lasă creaga!

   După o lungă tăcere, Jack a început din nou să strige:

   – Ajutoooor! Ajutoooor! Nu este nimeni altcineva acolo sus?

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice

Statistica

  • 84.848 vizionari

Calendar

noiembrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori