You are currently browsing the category archive for the ‘Atenție la detalii’ category.


   Beethoven traia una din zilele triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat. Putea sa auda doar folosind un fel de trombon (palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa le citeasca de pe buze. A fost trezit din descurajare prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven si care ii spuse aproape strigand: „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna.” Pofta de viata i-a revenit si a compus una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”. In tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar ai principelui, protectorul sau. Trebuie sa asculti aceasta piesa din nou, il vei percepe altfel acordurile.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.

Reclame

   Rafael picta faimoasele sale fresce la Vatican, cand doi cardinali s-au oprit sa se uite si sa-si spuna parerea:

   – Fata apostolului Pavel este prea rosie, a spus unul.

   Rafael i-a raspuns:

   – S-a inrosit cand a vazut in mainile cui a cazut Biserica.

Criza Integritatii, Warren W. Wiersbe, ed. Stephanus, 1988


   La un servici normal de predicare, un pastor musafir bisericii, predica cu infocare la care Biserica raspundea undeva aproape de ora 12.00 in aceeasi masura: „Amin! Amin!”. Inteles gresit acest „amin” de catre predicator, el a contintuat sa predice si mai infocat. Dupa un timp cand isi ridica privirea nu mai era nimeni in sala decat un singur frate. Uimit de aceasta disparitie a audientei, predicatorul il intreba pe acest ultim frate:

   – Unde au plecat fratii?

   – Pai e trecut de ora 12.00 fix, raspunse fratele din banca.

   – Si dumneavoastra de ce nu ati plecat?

   – Pentru ca am de facut un anunt! spuse responsabil fratele.

Anonim


   Un barbat negru, sot si tata al unui copil, mergea in fiecare zi la lac si pescuia nu mai mult de 3 pesti, dupa care pleca linistit acasa.

   Cineva remarca acest obicei si mod de viata, la care, il intreba:

   – De ce pescuiesti 3 pesti si nu 6?

   – Pentru ca unul este pentru sotia mea, unul pentru copilul meu si unul pentru mine, raspunse barbatul. De ce as pescui 6?

   – Pai 3 ii duci la familie, iar ceilalti 3 ii vinzi. Iar cu banii stransi, incet incet, iti poti lua o barca, spuse convins observatorul.

   – Bun! Si, ce fac dupa aceea? intreba nelamurit omul.

   – Pai dupa ce iti iei o barca vei putea prinde cu navodul si vei castiga si mai multi bani, iar apoi, incet incet, deschizi o fabrica de conserve de peste unde altii vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, linistit.

   – Dar ce crezi, tu, ca fac acum? veni raspunsul pescarul.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.


   Emmanuel Ninger a fost un artist tare talentat. Obisnuia sa isi cumpere cele necesare de la un magazin al carui patron il cunostea bine. Intr-una din zile, domnul Ninger si-a platit cumparaturile cu o bancnota de 20$. Patronul magazinului i-a acceptat banii si i-a pus in sertarul casei de marcat. Totusi acesta a remarcat ca s-a murdarit pe degete de cerneala. A devenit suspicios si a anuntat politia.

   Politistii au obtinut un mandat de perchezitie a casei lui Emmanuel Ninger. In podul acestuia au gasit instrumente de reproducere a bancnotei de 20$. Au gasit si trei portrete pictate de domnul Ninger. Erau deosebite. De fapt, daca stai sa te gandesti, trebuia sa aiba talent ca sa poata reproduce bancnotele. A reusit sa pacaleasaca o multime de persoane pana in ziua ghinionista.

   Dupa arestarea sa, cele trei tablouri s-au vandut la o licitatie publica cu 5000$ fiecare. O suma mare pentru vremea aceea. Culmea e ca practic i-a luat aproximativ aceeasi perioada de timp pentru a picta boncnota de 20$ cat i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5000$.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010


   Intr-un mic orasel traia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celalalt isi castiga existenta vanzand sandale. Aceasta femeie era mai mereu trista. Vazand-o mereu in aceasta stare de tristete, un om a intrebat-o:

   – Ce te supara femeie? Ce necaz iti chinuie sufletul?

   Femeia ii raspunse:

   – Vezi dumneata, acum ploua. Din cauza vremii feciorul care vinde sandale are de suferit. Cum sa nu fiu necajita?

   Peste cateva zile aparu si soarele dar mai putin in inima femeii caci ea tot trista si abatuta era. Nedumerit acum, omul o intreba din nou:

   Acum e soare, nu asta asteptai? De ce esti in continuare suparata?

   – Ooo, vezi dumneata, celalalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpara umbrele pe vremea asta insorita?

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010


   Dupa cum spunea un frate intr-o sedinta de comitet, la un moment dat:

   – Am si eu o parere cu care nu sunt de acord!

Anonim


   Intr-un tren, un om canta la vioara, dar canta asa de rau, incat iti venea sa te dai jos la prima statie si sa nu-l mai auzi. Dar a venit un om care a acordat vioara si a inceput sa cante. Iti era mai mare dragul sa-l asculti. Ai fi mers pana departe ascultand vibratiile sonore ale viorii. Era aceeasi vioara, dar s-a schimbat cel care canta la ea.

07 ianuarie 2009, Samanta buna.


   Un indian american era în centrul New York-ului, împreună cu prietenul său. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Mașini claxonând, taximetre grăbite, sirene ce se apropiau sau se depărtau, toate aceste sunete ale orașului parcă te asurzeau. Dintr-o dată, indianul a spus:

   – Am auzit un greiere!

   – Ce? Trebuie să fii nebun, a spus prietenul său. N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta!

   – Nu, sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.

   – Asta-i o nebunie! a continuat prietenul lui.

   Indianul a ascultat cu atenție un moment, după care a trecut strada spre un loc unde se aflau câțiva copaci. S-a uitat împrejur, sub ramuri și a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit:

   – Asta-i incredibil. Trebuie să ai un auz supraomenesc.

   – Nu, a răspuns indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce anume asculți cu ele. Dă-mi voie să-ți arăt.

   A băgat mâna în buzunar și a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orașului au remarcat că toți oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur dacă nu cumva banii căzuți erau ai lor.

   – Înțelegi ce am vrut să spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Când Cheryl Prewitt avea 4 ani, se plimba în jurul magazinului de legume și fructe al tatălui ei. Aproape zilnic, lăptarul venea la magazin și o saluta cu cuvintele: ”Ce mai face micuța mea Miss America?”.

   La început ea chicotea, dar cu timpul a ajuns să se obișnuiască cu acest gând și chiar să îi placă. Curând salutul lăptarului a ajuns un vis al copilăriei, apoi un vis al adolescenței. În final a ajuns un scop, iar în 1980, ea a stat pe scena din Atlantic City încoronotă ca Misss America.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Când a împlinit vârsta de 21 de ani, Tammy Harris, din Virginia, a început să-și caute mama adevărată. După un an de căutări încă nu reușise să o descopere. Ceea ce ea nu știa era faptul că și mama ei, Joyce Schultz a încercat să o găsească timp de 20 de ani.

   Conform povestirii care a apărut în ziarele din întreaga Americă, mai era un lucru pe care Tammy nu îl știa. Mama ei era una dintre colegele sale din supermarket-ul în care lucra. Într-o zi, Joyce a auzit-o pe Tammy discutând cu o altă colegă despre încercarea sa de a-și găsi mama. Curând și-au comparat certificatele de naștere, iar când Tammy a realizat că tocmai colega sa era de fapt mama ei, a sărit în brațele acesteia.

   – A fost cea mai lungă îmbrățișare din viața mea, povestește Tammy. A fost cea mai fericită zi a vieții mele!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Într-o universitate renumită, la un curs de logică din anul I, profesorul a făcut o ofertă neobișnuită cu privire la examenul de sfârșit de an. El le-a spus studenților:

   – Puteți veni și copia la examen doar cu atâta informație cât încape pe o coală de A4.

   Așa că fiecare student și-a pregătit ”terenul”, au tras din greu toată săptămâna, ca să poată pune cât mai multe cunoștințe cu putință pe o coală A4.

   Totuși, unul dintre studenți, când a intrat în clasă, în ziua examenului, a pus o coală de hârtie pe podea și pe ea l-a pus să stea pe unul din studenții din anul IV. Studentul de anul IV i-a spus acestuia tot ce trebuia să știe. Drept rezultat, el a fost singurul student din an care a luat nota maximă.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Într-o duminică obișnuită de dimineață, la copii, la școala duminicală, învățătoarea responsabilă de lecție a pus următoarea întrebare:

   – Copii, voi știți unde este Domnul Isus?

   – La mine în baie, a răspuns convins un băiețel.

   – Cum adică la tine în baie? replică încurcată învățătoarea.

   – Păi tata, în fiecare duminică dimineața, când intră în baie (și o vede pe mama), întreabă: ”Doamne Isuse, tot aici ești?”

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   În vremurile în care canalizarea nu era încă la ”modă”, o englezoaică urma să viziteze Germania. Avea o cameră rezervată la o pensiune, proprietatea familiei directorului școlii din localitate. Englezoaica era preocupată de viitoarea sa cameră, dacă avea W.C. (water closet). Astfel, i-a scris o scrisoare directorului școlii, întrebându-l dacă în pensiune este sau nu W.C. Directorul, care nu era un prea bun vorbitor de limbă engleză, l-a întrebat pe preotul din localitate dacă știa ce înseamnă W.C. În final, după ce aceștia doi au cântărit ce ar putea însemna aceste două litere și au concluzionat că se referea la capelă (Wayside Chapel). Deci, au conchis ei, doamna se interesa dacă capela era sau nu aproape de pensiune. Directorul i-a trimis distinsei doamne următorul răspuns:

   Stimată Doamnă,

   Cu deosebită plăcere vă anunț că W.C. este situat la 9 mile de pensiune, în inima unei păduri de brad deosebite.

   Are capacitatea a 229 de persoane și este deschisă numai duminica și joia. Deoarece pe perioada verii este aglomerație, vă sugerez să veniți devreme, cu toate că este suficient loc de stat în picioare. Știu că această situație este cam neplăcută, mai ales dacă aveți obiceiul să mergeți regulat. Vă spun ceva ce s-ar putea să vă intereseze: acolo s-a întâlnit pentru prima dată fiica mea cu soțul ei. Și tot acolo și-au făcut și ceremonia religioasă. Îmi amintesc ce goană după locuri era: erau 10 oameni pe un singur loc. A fost extraordinar să vezi expresia de pe fețele lor.

   Vă veți bucura probabil să aflați că mulți oameni își aduc prânzul și rămân acolo după amiezele. Alții însă vin doar în ultimul minut. Acustica este impresionantă, putând fi auzite chiar și cele mai delicate sunete.

   Cea mai bună achiziție este clopotul, care sună de fiecare dată când intră cineva. De asemenea, acolo este și un bazar de unde se pot procura perinițe de pluș pentru șezut, lucru considerat necesar de către majoritatea celor ce merg acolo. Soția mea a fost bolnavă, așa că nu a mai mers acolo de multă vreme. Peste câteva zile se împlinește un an de când a fost ultima dată la W.C., lucru care, firește, îi provoacă mare suferință.

   Voi fi încântat să vă rezerv cel mai bun loc, astfel încât să fiți văzută de toată lumea. Mai mult, aștept cu nerăbdare să vă conduc eu însumi acolo.

   Cu stimă și respect,

   Directorul.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Cu câțiva ani în urmă, un tânăr care căuta de lucru s-a apropiat de șeful unei echipe de tăietori de lemne și i-a cerut de lucru.

   – Depinde, a răspuns șeful echipei. Hai să vedem dacă poți tăia copacul ăsta.

   Tânărul a păși lângă copac și cu mare îndemânare a doborât copacul. Șeful, impresionat a exclamat:

  – Poți începe de luni!

   Așa au trecut zilele: luni, marți și miercuri. Joi după masă, șeful s-a apropiat de el și i-a spus:

   – Astăzi la plecare poți să te oprești să-ți iei plata.

   Nedumerit, tânărul a întrebat:

   – Eu credeam că plătiți vinerea.

   – În mod normal da, a răspuns șeful, dar tu ești concediat, deoarece ai rămas în urmă. Diagramele noastre zilnice arată că ai căzut de pe primul loc, unde erai în ziua de luni, pe ultimul loc, miercuri.

   – Dar eu lucrez din greu, a încercat să se apere tânărul. Ajung primul la lucru, plec ultimul și lucrez chiar și în pauzele de masă!

   Șeful, văzând sinceritatea tânărului, s-a gândit puțin și apoi l-a întrebat:

   – Spune-mi, tu ți-ai ascuțit vreodată toporul?

   – Păi, nu, domnule. Am fost prea ocupat cu lucrul ca să-mi fac timp pentru asta.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   În vremea când telegraful era cea mai rapidă modalitate de comunicare la distanțe mari, un tânăr și-a depus o cerere pentru ocuparea postului de operator în cod Morse. El citise anunțul în ziar. S-a dus la adresa indicată. A intrat într-o sală mare, plină de oameni foarte ocupați, ce discutau, băteau la mașini de scris, iar alții transmiteau mesaje Morse. Un semn de pe biroul secretarului îl îndruma să completeze un formular și să aștepte să fie chemate într-un birou alăturat.

   Tânărul nostru și-a completat formularul și a șezut alături de alți șapte candidați. După câteva minute, tânărul s-a ridicat, a traversat sala de așteptare și a intrat în birou. E firesc, ceilalți au fost surprinși, nepricepând ce se întâmplă. Au mormăit între ei, întrebându-se unul pe altul dacă s-a auzit vreo chemare. Cu toții au fost de acord că tânărul făcuse o greșeală și astfel va fi descalificat. Totuși, după câteva minute, proprietarul l-a condus pe tânărul ce intrase în birou și le-a spus celorlalți:

   – Domnilor, îmi pare rău, dar postul tocmai a fost ocupat.”

   Ceilalți candidați au început să vocifereze nemulțumiți, iar unul dintre ei a spus:

   – Stați puțin, nu înțeleg. El a venit ultimul aici, iar noi nici măcar nu am fost intervievați. Și totuși, el a primit slujba? Nu este cinstit!

   – Îmi pare rău, dar în tot acest timp cât ați stat aici, telegraful transmitea continuu în cod Morse, următorul mesaj: Dacă întețegi acest mesaj, întră în birou. Slujba este a ta. Nici unul dintre voi nu l-a auzit sau înțeles. Însă acest tânăr l-a auzit și l-a înțeles. Slujba este a lui!

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un om a găsit o dată un cocon de fluture regal și l-a luat acasă ca să vadă cum iese fluturele din el. Într-o zi a apărut un mic orificiu. Omul s-a așezat alături ca să observe mai bine. A stat așa ore în șir privind la fluturele ce se zbătea să iasă prin acea mică gaură. Apoi, la un moment dat, parcă s-a oprit. Omului i s-a părut că fluturele a ajuns cât de departe putuse, dar că se înțepenise din pricina îngustimii găurii.

   Din bunătate, omul a decis să ajute micuța creatură. A luat o foarfecă și a crestat coconul, astfel încât fluturule să poată ieși. Curând acest lucru s-a întâmplat, dar avea un trup foarte gros și aripi mici, foarte slabe. Omul a continuat să privească fluturele așteptându-i să-i crească aripi care să poată susține corpul și apoi să zboare.

   Dar aceasta nu s-a întâmplat. De fapt, acel mic fluture și-a petrecut tot restul vieții târându-se de colo colo cu un trup imens în comparație cu aripile sale mici. N-a putut să zboare niciodată.

   Omul, în bunătatea sa, dar și în graba sa nu a înțeles că restricția impusă de orificiu și de cocon îl sileau pe fluture să se lupte și astfel să pompeze fluidul din corp spre aripi făcându-le să crească. Aceasta este modalitatea creată de Dumnezeu pentru dezvoltarea normală a fluturelui și pentru ca el să poată zbura liber.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice


   Se povestește despre un soldat care se reîntorcea acasă din războiul din Vietnam, că și-a sunat părinții din San Francisco.

   – Mamă, tată, sunt în drum spre casă, dar vreau să vă cer un favor. Am un prieten cu mine și aș vrea să îl aduc la noi acasă.

   – Sigur, au răspuns ei. Ne-ar plăcea să îl întâlnim.

   – Dar trebuie să vă mai spun ceva, a continuat el. A fost rănit foarte rău în luptă. A călcat pe o mină și și-a pierdut un braț și un picior. Nu are unde să meargă și aș vrea să vină să locuiască la noi.

   – Ne pare rau să auzim asta, fiule. Poate ar fi mai bine să îl ajutăm să își găsească un loc unde să stea, au răspuns schimbători părinții.

   – Nu, eu aș vrea să stea împreună cu noi.

   – Fiule, a spus tatăl, nu știi ce ne ceri. Cineva cu un asemenea handicap ar fi o povară imensă pentru noi. Ne avem și noi viețile noastre de trăit și nu putem lăsa așa ceva să intervină. Cred că ar trebui să vii acasă și să uiți de acest tip. Își va găsi el un rost în viață și singur.

   În acel moment, fiul a pus receptorul în furcă. Părinții lui nu au mai auzit nimic de la el. După câteva zile, însă, au primit un telefon de la poliția din San Francisco. Fiul lor era mort. Se aruncase de pe o clădire.

   Loviți de durere, au plecat repede la San Francisco șu au fost conduși la morga orașului pentru identificarea cadavrului. Era fiul lor, dar mare le-a fost uimirea când au descoperit ceva ce nu știuseră: tânărul avea doar o mână și un picior.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Un borcan cu ”analize¹” stătea pe biroul eminentului profesor Sir William Osler de la Universitatea Oxford. În fața lui era o sală plină cu studenți la medicină ce ascultau prelegerea sa cu privire la importanța observării detaliilor. Pentru a sublinia acest lucru, el a spus:

   – Acest recipient conține o probă de ”analize”. Este, adesea, posibil să determini boala de care suferă pacientul prin intermediul gustului.

   Și-a înmuiat un deget în lichid și l-a introdus în gură. Apoi a continuat să vorbească:

   – Acum voi trimite borcanul pe la fiecare. Vă rog pe fiecare să faceți exact ce am făcut eu. Poate putem învăța ceva despre importanța acestei metode de învățare.

   Borcanul și-a croit drum din rând în rând, fiecare student introducându-și degetul în urină și gustând cu curaj conținutul. Dr Osler a luat înapoi borcanul și s-a uitat în ochii studenților săi. Apoi le-a spus:

   – Domnilor, acum veți înțelege ce am vrut să spun despre importanța detaliilor. Dacă ați fost atenți, ați fi văzut că mi-am introdus degetul arătător în ”analiză”, dar în gură l-am băgat pe cel mijlociu.

               .                                                                                                                                                                                                                      Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

¹urină

Statistica

  • 84.320 vizionari

Calendar

octombrie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori

Reclame