Beethoven traia una din zilele triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat. Putea sa auda doar folosind un fel de trombon (palnie) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa le citeasca de pe buze. A fost trezit din descurajare prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven si care ii spuse aproape strigand: „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna.” Pofta de viata i-a revenit si a compus una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”. In tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar ai principelui, protectorul sau. Trebuie sa asculti aceasta piesa din nou, il vei percepe altfel acordurile.

Vine indubitabil, Sola Scriptura 2010.

Reclame