You are currently browsing the daily archive for martie 27, 2010.


   Într-o zi, o găină a găsit un ou. L-a luat și l-a clocit până când a ieșit din el un pui. Puiul era deosebit de ceilalți deoarece oul găsit era al unui vultur, abandonat din cine știe ce motiv. Astfel, un vultul a intrat într-o familie de găini.

   Dintre păsări, vulturii sunt cele mai impresionante, scrutând orizontul la înălțimi amețitoare, cu grație și ușurință, în timp ce găinile nici măcar nu știu să zboare.

   Cum era de așteptat, micul vultur, crescut între găini a ajuns să creadă și el că este găină. Umbla de colo colo, mânca gunoaie și scotea sunete asemănătoare cu ale găinilor.

   Într-o zi, s-a uitat în sus și a văzut un vultur ce zbura maiestuos în văzduh. Când și-a întrebat familia cum se numea acea pasăre, ei i-au răspuns:

   – Este un vultur. Dar tu nu vei putea fi niciodată asemenea lui. Tu ești doar o găină.

   Și cu asta s-au întors la ciugulitul prin gunoaie.

   Vulturul și-a petrecut întreaga viață privind spre cer la alți vulturi, tânjind să fie asemenea lor, și să fie împreună cu ei printre nori. Dar niciodată n-a încercat să-și ridice aripile și să încerce să zboare. Vulturul a murit convins că este doar o simplă găină.

 Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

Reclame

   Un prieten de-al meu stătea, într-o zi, în sufragerie, când pisica sa a intrat ducând în gură un ”cadou” – un animal mort. Uitântu-se mai atent, a rămas șocat realizând că, de fapt, animalul mort era un iepuraș ce aparținea fetiței ce locuia alături. Numele ei era Bonny. Prietenul meu s-a simțit groaznic, crezând că pisica lui omorâse iepurașul.

   Iute la minte, prietenul meu a făcut pe loc un plan. A luat iepurele din gura pisicii. Era groaznic de murdar, așa că l-a pus în chiuvetă și l-a spălat cu șampon cât a putut de bine. Apoi  a luat uscătorul de păr și l-a uscat până când a arătat perfect. În final, a luat iepurașul mort și s-a strecurat în curtea vecinilor unde a pus iepurașul la loc în cușca lui. La aranjat puțin ca să pară cât mai natural.

   În dimineața următoare, prietenul meu s-a uitat pe fereastră și a remarcat o mulțime de oameni adunați în jurul cuștii iepurelui. Toată lumea părea să vorbească aprins. Prietenul meu s-a hotărât să meargă și el să vadă ”despre ce era vorba”. Când a ajuns acolo, mama lui Bonny i-a spus:

   – N-o să crezi ce s-a întâmplat! Este o minune! Iepurașul lui Bonny a murit de câteva zile și tocmai acolo îl îngropasem…”

   Morala: Nu încerca să acoperi o greșeală cu o minciună.


   Un negru, soț și tată a unui copil, în fiecare zi mergea la lac și pecuia nu mai mult de 3 pești, după care plecă liniștit acasă.

   Cineva remarcă acest obicei și mod de viață, la care, îl întrebă pe pescarul nostru:

   – De ce pescuiești 3 pești și nu 6?

   – Pentru că unul este pentru soția mea, unul pentru copilul meu și unul pentru mine, răspunse negru. De ce? întrebă el.

   – Păi 3 îi duci la familie, iar ceilalți 3 îi vinzi. Iar cu banii strânși, încet încet, îți poți lua o barcă, spuse convins observatorul.

   – Bun! Și, ce fac după aceea? întrebă nelămurit negrul.

   – Păi după ce îți iei o barcă vei putea prinde cu năvodul și vei câștiga și mai mulți bani, iar apoi, încet încet, deschizi o fabrică de conserve de pește unde alții vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, liniștit.

   Parcă nepăsător de această provocare îi răspunse celui care-l provocase destul:

   – Dar ce crezi, tu, că fac acum?


   Un băiețel a petrecut multe ore construind în cele mai mici detalii o mică barcă, machetă a unei corăbii. Apoi a luat-o și a mers la râul din apropiere ca să o pună pe apă. Imediat ce i-a dat drumul, aceasta a luat-o în josul apei foarte repede. Cu toate că a urmărit-o mult de-a lungul râului, n-a mai putut-o recupera. Vântul și curentul puternic au dus-o tot mai departe; neputând ține pasul, a pierdut-o. Trist, băiatul știa că va trebuie să lucreze din nou multă vreme să-și facă o altă barcă.

   Undeva în josul râului, un bărbat a găsit barca, a dus-o în oraș și a vândut-o unui magazin. Mai târziu, în aceeași zi, băiatul nostru a trecut prin oraș și a observat barca din vitrină. Intrând înăuntru, i-a spus vânzătorului că barca din vitrină îi aparținea. Știa toate amănuntele legate de ea, dar nu putea să demonstreze proprietarului magazinului că barca era a lui. Așa că, singura modalitate prin care o putea obține, era să o cumpere. Băiatul vroia barca înapoi atât de mult încât a făcut întocmai.

   Luându-și ”opera” din mâna vânzătorului, după ce a plătit-o, băiatul a spus:

   – Bărcuța mea, acum ești de două ori a mea. Eu te-am făcut și apoi te-am și cumpărat.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice


   Colegul de lucru al lui Louis Pasteur în demonstrarea teoriei, pe atunci numită a germenilor, a fost Dr. Felix Ruh, un doctor evreu din Paris.

   Nepoata acestui doctor murise de difterie neagră, iar Dr. Ruh a jurat atunci, că va afla ce microb i-a ucis nepoata. De aceea s-a închis în laborator zile în șir. A pornit cu hotărâre să demonstreze, împreună cu Louis Pasteur, că teoria germenilor era mai mult decât o simplă teorie.

   Asociația medicilor nu a fost de acord cu Pasteur și a reușit să îl elimine. Dar, el n-a plecat departe de Paris. S-a refugiat în pădure și a deschis acolo un laborator în care și-a continuat  cercetarea interzisă.

   Douăzeci de cai frumoși au fost duși acolo, la laboratorul improvizat. Oameni de știință, doctori și asistente au venit să vadă experimentul. Ruh a deschis un recipient ermetic în care dezvoltase o cultură de difterie neagră, timp de luni de zile. Avea acolo germeni suficienți ca să omoare întreaga Franță. Apoi au mers la fiecare cal în parte și i-au injectat, prin limbă, nări și ochi acei germeni mortali. Toți caii, în afară de unul, au făcut febră mare și au murit. Majoritatea doctorilor și cercetătorilor au abandonat proiectul și nu au rămas să vadă ce se întâmplă cu calul rămas în viață.

   Timp de câteva zile calul a zăcut pe pământ, parcă refuzând să moară. Ruh, Pasteur și ceilalți rămași, dormeau pe paie în grajd, lăsând întotdeauna pe cineva de gardă care să îi trezească la orice scădere de temperatură, fie ea cât de mică.

   Într-o noapte, pe la ora 2, termometrul indica o scădere cu jumătate de grad a temperaturii calului. Cel ce supraveghea l-a trezit pe Dr. Ruh. Dimineață, temperatura scăzuse deja cu două grade. Seara acelei zile a consemnat dispariția completă a febrei, iar calul s-a putut ridica. A mâncat, iar apoi a băut apă.

   Atunci, Dr. Ruh a luat un baros și a lovit acel frumos cal în cap. Apoi, a scos sângele din animalul ce odată suferise de difterie neagră, dar supraviețuise. Au plecat cu toții în mare grabă spre spitalul minicipal din Paris, unde au intrat cu forța trecând de gărzi și de supraveghetori și au intrat în salonul izolat în care erau ținuți 300 de nou născuți bolnavi de difterie neagră. Acolo au inoculat fiecare copilaș cu sângele calului. Din cei trei sute de copii, doar trei nu au supraviețuit.

   Astfel, copiii au fost salvați prin sângele unui supraviețuitor.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Se spune că, în vechime, a existat un sat în care toți oamenii erau orbi.

   Într-o zi, umblând pe drum, șase oameni din acest sat au întâlnit un alt om care ”călărea” un elefant. Cei șase, care auziseră despre elefanți, dar nu fuseseră niciodată aproape de unul, au cerut călătorului permisiunea să atingă impresionantul animal. Își doreau să se întoarcă înapoi în satul lor și să le spună și celorlalți săteni cum arată un elefant.

   Călătorul a fost de acord. Și așa, i-a călăuzit pe fiecare din cei șase bărbați în părți diferite ale corpului elefantului. Toți cei șase orbi au atins și pipăit elefantul, până când au fost siguri că știu cum arată.

   Cu multă nerăbdare, s-au întors spre casă, pentru a-și povesti experiența avută. Toți sătenii s-au adunat în jurul lor ca să audă despre elefant.

   Primul care a pipăit animalul din lateral a spus:

   – Un elefant este asemenea unui zid mare și gros.

   – Nici vorbă, a spus al doilea, care simțise trompa elefantului. Mai degrabă este lung, rotund, moale.

   Cel de-al treilea, care simțise urechea a intrat și el în discuție:

   – Nu e deloc așa, a spus el. Este asemenea unei frunze gigantice, moale, care se mișcă atunci când o atingi.

   – Nu sunt de acord, a spus al patrulea, care atinsese coada. Vă spun eu, elefantul este asemenea unui șarpe gigantic.

   Cel de-al cincilea a strigat și el contrariat fiind de tot ce se spusese până atunci. El atinsese unul dintre picioarele elefantului și a concluzionat:

   – Elefantul este rotund, asemenea unui copac.

   Cel de-al șaselea, care fusese lăsat să călărească pe spatele elefantului a protestat și el:

   – Nici unul nu aveți dreptate. Nu sunteți în stare să descrieți un elefant! Este asemenea unui munte mișcător!

   Până în ziua de azi, acești oameni au continuat să se certe și astfel, nimeni din acel sat nu a reușit încă să afle cum arată în realitate un elefant.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Când eram în liceu, eram cam timid și n-am prea mers la întâlniri cu fete. Așa că prietenul meu, a venit la mine într-o zi, și mi-a spus:

   – Hei, ți-am aranjat o întâlnire fantastică cu o fată, sâmbătă seara. Totul e aranjat!

   – Cine este?, am întrebat eu.

   Era verișoara lui, Doris. Nu o întâlnisem niciodată – nu întâlnisem încă nici o fată pe nume Doris.

   – O, nu, am replicat eu, eu nu merg la întâlniri, așa pe nevăzute.

   – Hei omule, nu-ți fă griji în legătură cu asta, mi-a spus prietenul meu. Doris este o tipă superbă. Și crede-mă, arată trăznet. Dar, dacă nu mă crezi, îți voi spune cum să scapi de o astfel de întâlnire, dacă nu îți place. Uite cum fac eu când vreau să fac cunoștință cu vreo domnișoară: merg la ea să o iau și când deschide ușa, o verific. Dacă îmi place ce văd, atunci e perfect, mergem mai departe. Dar dacă e urâtă, mimez o criză de astm. Fac ceva de genul Aaahhhgggggg! Fata întreabă: ”Ce s-a întâmplat?”, iar eu îi răspund: ”Este astmul meu!” Și așa trebuie să contramandăm întâlnirea. Simplu.

   – Nu știu ce să zic… Bine. Pare destul de ușor. Am să merg, am răspuns eu.

   Așa că am mers să o iau pe Doris de acasă. Am sunat, ușa s-a deschis și Doris a apărut. M-am uitat la ea și, spre surprinderea mea, prietenul meu avusese dreptate. Era frumoasă! Am stat acolo fără să țtiu ce să fac sau să spun.

   Ea s-a uitat la mine și a făcut Aaahhhgggggg!

Ilustrașii fierbinși, Wayne Rice


   Un băiețel își petrecea duminica jucându-se în nisip. Avea o ladă mare de nisip în care își adusese cu el mașinuțele, camioanele, o găletuță și o lopățică de plastic roșie.

   În procesul de ”construire” al drumurilor și tunelurilor, el a descoperit o piatră mare chiar în mijlocul lăzii. Băiețelul a început să sape în jurul ei, până i-a dat de capăt. Cu mare greutate, a împins-o și a tras-o prin nisipul din cutie, folosindu-și picioarele și mâinile. Când a ajuns la marginea lăzii, a descoperit că nu o poate rostogoli peste margine.

   Hotărât, băiatul a încercat să o împingă, să o rostogolească, a încercat tot ce știa și putea; dar, de fiecare dată, pe când credea că a făcut progres, piatra se rostogolea din nou în cutie. Băiețelul s-a luptat cu piatra, dar singura sa recompensă era o piatră care se rostogolea înapoi, lovindu-i, de fiecare dată, degețelele. În final, a izbucnit în plâns.

   În tot acest timp, tatăl copilului privea, din cameră, la frământarea de afară. În momentul în care lacrimile au început să i se prelingă pe obraz, o umbră imensă l-a acoperit pe copil și lada de nisip. Era tatăl lui. Blând, dar hotărât, el a spus:

   – Fiule, de ce nu te-ai folosit de toată puterea pe care o aveai la îndemână?

   Învins, băiatul a șoptit:

   – Dar, am folosit-o, tati, am folosit-o! M-am folosit de toată puterea mea!

   – Nu fiule, l-a corectat tatăl cu blândețe. Nu te-ai folosit de toată puterea ce o aveai la îndemână, ci doar de cea pe care o aveai tu însuți. De ce nu m-ai chemat pe mine?

   – Și cu aceasta, tatăl s-a aplecat, a ridicat piatra și a scos-o din cutie.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   Revista Outside prezintă adesea povestiri despre oamnei care și-au riscat viețile doar pentru a deveni faimoși.

   Larry Walters, de exemplu, a zburat într-un șezlong de plajă, suspendat fiind de 40 de baloane umplute cu heliu. Când a ajuns la înălțimea de 5000 de metri a început să tragă în baloane cu pușca cu alice pe care o avea cu el, coborând astfel înapoi pe pământ, unde a aterizat în siguranță.

   Francezul Jean Luc Antoni schiază pe pietre. În 1987 el a înregistrat recordul mondial la viteză, coborând pe o pârtie pietroasă din Franța, cu 97,6 km/h cu ajutorul unui monoshi. Deoarece frânarea este imposibilă, inventivul Antoni a ridicat un zid de carton la baza pârtiei și a intrat în acest zid ca să se poată opri. A supraviețuit.

   Reg Mellor, la vârsta de 72 de ani este încă campion mondial la ”nevăstuici la picior”. Acest concurs implică legarea pantalonilor concurentului la glezne, introducerea în pantaloni a două nevăstuici păroase, cu gheare ascuțite și cu dinți și mai ascuțiți, și cu un apetit carnivor extrem de mare. Apoi, cureaua concurentului este strânsă bine, după care ele stă în fața ”judecătorilor” cât poate de mult, în timp ce aceste animale încearcă să iasă afară.

   Reg Mellor deține recordul de 5 ore și 26 minute.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.


   E vacanță. O familie este într-o călătorie cu mașina. Este cald și toate geamurile mașinii sunt deschise, fiecare bucurându-se de răcoarea provocată de viteză. Dintr-o dată, o albină intră în mașină și începe să bâzâie primprejur, amenințător. Una din fetițele care stătea pe bancheta din spate, alergică la înțepătura de albină, începe să strige:

   – Tati! strigă ea îngrozită. O albină! O să mă înțepe!

   Tatăl trage mașina pe dreapta și se întoarce, încercând să prindă albina. Zburând înspre el, albina se lovește de parbriz și acesta o prinde în pumn. Ținând-o în pumnul închis, tatăl așteaptă inevitabila înțepătură.

   Albina își înfige acum în mâna tatălui și el, de durere, deschide pumnul, eliberând albina. Fetița strigă din nou îngrozită:

   – Tati, o să mă înțepe!

   Dar tatăl îi răspunde liniștit:

   – Nu, draga mea, fii liniștită. Nu te mai poate înțepa. Privește la mâna mea.

   Acul albinei era acolo, în mâna sa.

   1 Corintnei 15:54 ”Moartea a fost înghițită de biruință!”

   1 Corinteni 15:55 ”Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice


   Doi adolescenți aventuroși, foarte buni prieteni, au plecat în expediție, explorând peșteri. Într-una dintrea acestea, au descoperit, destul de adânc, urme de urs. Au hotărât să meargă mai departe, cu curaj, încet și cu extremă precauție, cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite în cazul în care ar fi întâlnit cu adevărat ursul.

   Dintr-o dată, din întunericul peșterii a sărit în fața lor un urs imens, cel mai mare pe care îl văzuseră vreodată. Ridicat în două picioare în fața lor, ursul a scos un răcnet asemănător celui de leu, care a provocat un ecou asurzitor. Speriați de moarte, cei doi băieți au hotărât instantaneu că este cel mai indicat să o ia la fugă. S-au întors imediat și au rupt-o la fugă.

   Dar, în acel moment, unul dintre ei s-a trântit la pământ și a început să-și dezlege cu disperare șireturile bocancilor. S-a descălțat de ei și a încălțat repede perechea de teniși din rucsac începând repede să-și lege șireturile.

   Prietenul său exasperat s-a întors și a strigat la el:

   – Hai odată , omule! Să ieșim de aici! Ce te-a apucat să-ți schimbi chiar acum încălțămintele? Și așa nu prea avem mari șanse să scăpăm – nu putem fugi mai repede decât ursul!

   Stând în picioare deja și luând-o la fugă, cel dintâi i-a răspuns:

   – Nu trebuie să alerg mai repede decât ursul. Tot ce trebuie să fac este să alerg mai repede decât tine.

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

Statistica

  • 82.492 vizionari

Calendar

martie 2010
L M M J V S D
    apr. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Puteti primi fiecare postare noua de pe acest blog prin email. Daca doriti, va rog sa va scrieti adresa de email mai jos, dupa care, da-ti click pe Activeaza!

Alătură-te altor 28 de urmăritori

Reclame